Rapid București - Petrolul Ploiești 1-1
A fost o primă repriză mai degrabă anostă în Giulești. Cu o formulă de start schimbată față de cea cu care a obișnuit, Rapid nu a reușit să se apropie eficient de poarta lui Bălbărău. Abia în minutul 14, Grameni a expediat un șut mai periculos spre poarta ploieșteană, dar mingea a trecut pe lângă poartă.
Keita a trimis și el un șut puternic în minutul 21, dar Bălbărău a reținut balonul în doi timpi.
Cea mai mare ocazie a primei reprize a aparținut Petrolului, care în minutul 41 a scăpat pe contraatac, dar reluarea lui Valentin Gheorghe din interiorul careului advers a fost dezamăgitoare.
A doua parte a început la fel ca prima, cu puține reușite de ambele părți. Deși Gâlcă i-a aruncat în luptă pe Borza și Dobre încă din primul minut al reprizei secunde, iar mai târziu și pe Christensen și Hromada, Rapid a așteptat abia până în minutul 67 pentru un șut al lui Leo Bolgado care să-i pună ceva probleme lui Bălbărău.
Oaspeții au fost cei care au deschis scorul în minutul 72, când Papp a fost la locul potrivit după un corner al ploieștenilor și a trimis mingea în plasă cu capul, tot în urma unei lovituri de colț venind și golul egalizator doar trei minute mai târziu.
Grozav a reluat greșit spre propria poartă, însă Bălbărău a respins în față. Mingea a ajuns pe capul lui Pașcanu, care a reluat cu capul și a restabilit egalitatea.
Giuleștenii au pus presiune pe final, iar Koljic a fost aproape de golul victoriei în minutul 89, dar Bălbărău a plonjat disperat la picioarele lui și a blocat mingea.
Ploieștenii au terminat partida în inferioritate numerică, după ce Marco Dulca a văzut două cartonașe galbene în decurs de doar două minute în prelungirile partidei și a fost eliminat.
S-a terminat 1-1, iar Rapid a irosit șansa de a reveni, cel puțin provizoriu, pe primul loc al clasamentului. Giuleștenii au 49 de puncte și ocupă momentan locul al doilea.
De cealaltă parte, Petrolul obține un punct vital cu care pune trei lungimi distanță față de primul loc de baraj (25p), ocupat în prezent de Csikszereda.
Statistica partidei + Rezumat video

Echipele de start și informații pre-meci
Formula aleasă de Constantin Gâlcă este una interesantă: Olimpiu Moruțan începe din nou ca titular, însă de această dată din postură de inter, în vreme ce în atac regăsim un trio format din Daniel Paraschiv - Claudiu Petrila - Timotej Jambor, golgheterul Alex Dobre fiind lăsat pe banca de rezerve.

Gazdele pornesc din postura de echipă care se bate pentru primul loc, cu 48 de puncte, în timp ce ”lupii galbeni” ocupă locul 12, încercând să se îndepărteze de zona periculoasă.
Rapid, echipa antrenată de Costel Gâlcă vine după o victorie convingătoare, 3-0 în deplasare cu Hermannstadt. Spectacolul a fost asigurat de reușita lui Grameni, care a marcat de la peste 40 de metri, dar și de golurile semnate de Ciobotariu și Jambor.
Totuși, giuleștenii au în memorie și ultimul joc disputat acasă, când au cedat surprinzător în fața Universității Cluj (0-2), acela fiind doar al treilea eșec în fața propriilor suporteri în actuala stagiune.
Pentru duelul din această seară, Gâlcă se confruntă cu absențe notabile în ofensivă și defensivă: Burmaz, Kramer și Mendes sunt în continuare accidentați, în timp ce noul transfer, Thalisson, nu este încă pregătit fizic.
O veste bună este revenirea lui Hromada, care și-a ispășit suspendarea. De asemenea, fanii așteaptă să vadă dacă Olimpiu Moruțan sau Daniel Paraschiv vor fi titularizați, după ce runda trecută au intrat pe parcursul reprizei secunde.

Petrolul Ploiești abordează derby-ul cu un moral refăcut după succesul dramatic din etapa trecută, 1-0 cu Unirea Slobozia. Golul lui Ricardinho din minutul 90+2 a pus capăt unei serii negre de șapte meciuri oficiale fără victorie. Deși au dominat copios meciul cu ialomițenii, ploieștenii au suferit din nou la capitolul finalizare.
Cele două echipe stau cel mai bine la capitolul fair-play: Rapid și Petrolul sunt singurele care au încasat un singur cartonaș roșu în cele 25 de etape scurse până acum.

