FC Voluntari - UTA 1-0
Fazele periculoase de poartă au fost rare în primele 45 de minute. Cele două formații s-au rezumat la șuturi din afara careului, însă încercările lui Onișa (Voluntari), Tzionis și Roman (UTA) nu au prins cadrul porții.
Arădenii au dominat posesia, însă niciuna dintre echipe nu a reușit să expedieze vreun șut pe poartă în prima repriză.

Primul șut pe poartă a adus și deschiderea scorului. La nici două minute după pauză, Merloi l-a angajat foarte bine Schieb, care a șutat slab pe poartă. În ciuda reluării slabe, Gorcea a avut o intervenție stângace și nu a reușit să oprească mingea.
În minutul 65, arădenii au fost foarte aproape să restabilească egalitatea. Șutul lui Abdallah a fost respins de pe linia porții de fundașul Crișan.
Ambele echipe au mai avut câte o ocazie bună de a marca până la final. Gorcea a avut o intervenție foarte bună la șutul lui Ion Gheorghe, iar la poarta opusă Abdallah a șutat pe lângă.

Note jucători și informații pre-meci

În ultima etapă din campionat, UTA Arad a remizat pe teren propriu, 2-2 cu Oțelul Galați pe Stadionul „Francisc von Neuman”, rezultat ce o clasează pe poziția a 14-a, cu un singur punct acumulat după primele două runde.
De cealaltă parte, ilfovenii au suferit prima înfrângere din acest sezon (2026/2027), fiind surclasați de CFR Cluj cu 5-0 pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
Ultimul meci direct din Superliga dintre cele două echipe s-a lăsat cu spectacol total: arădenii s-au impus cu 4-3 pe teren propriu, în martie 2024.

„Bătrâna Doamnă” are un ascendent moral clar în disputele recente, fiind neînvinsă în ultimele cinci confruntări directe din prima ligă. Ultimul succes al celor de la Voluntari în fața Aradului datează din iulie 2022. În această serie pozitivă, UTA a marcat de 7 ori și a primit 5 goluri.
Voluntariul a remizat în singurul meci jucat pe teren propriu în acest sezon de campionat. Gazdele încearcă să spargă o serie neagră de patru meciuri fără victorie acasă în prima ligă, serie care durează încă din aprilie 2024, de la o partidă cu Oțelul Galați. De cealaltă parte, UTA vine după o înfrângere în singura deplasare efectuată până acum în campionat.
După primele două runde din acest sezon, ambele echipe au o linie identică de clasament: un egal și o înfrângere.

