Andrei Cordea: ”Eu îmi doresc să rămân”
Cordea a explicat că problemele financiare nu îi afectează implicarea și că va continua să dea totul pentru formația din Gruia. Jucătorul susține că a încercat anterior să ajute clubul, acceptând de două ori amânarea achitării banilor pe care trebuia să-i primească la semnătură.
”Trebuie să câștigăm azi indiferent de circumstanțe. Ne bucurăm pentru noi, pentru suporterii care ne-au susținut. Eu am zis și la conferință, sunt fotbalist profesionist, mă motivez la fiecare meci, dau totul la fiecare meci. Mă bucur că mi-a ieșit astăzi și voi fi motivat și joi, pentru că știu că este foarte important pentru club.
Nu am absolut nimic să ascund, este între mine și club. Eu nu am zis nimănui să facă asta, au fost și înaintea mea care au depus memorii. Eu anul trecut am ajutat clubul, era vorba despre banii la semnătură, am amânat de două ori.
Am avut și am o relație bună cu clubul. Normal, eu îmi doresc să rămân, dar să vedem ce se va întâmpla. Eu marchez, sunt fericit, sunt liniștit, sunt aproape de familie, toată lumea mă apreciază. Încă o dată, sunt fericit, dau totul pentru CFR și, când nu mai pot, o să ridic mâna”, a declarat Andrei Cordea.
Citește și: VIDEO: Scorul începutului de sezon este înregistrat de CFR! Doi jucători cu ”dublă” + om eliminat
Probleme financiare la CFR Cluj: ”Noi nu ne vom certa”
Mai mulți jucători ai ardelenilor ar avea chiriile neachitate de cinci sau șase luni. Nici bonusurile promise pentru calificarea în cupele europene nu ar fi fost plătite, motiv pentru care fotbaliștii s-au consultat și au început să depună memorii la FRF.
Cordea a insistat că întârzierile salariale nu vor afecta unitatea lotului și relațiile dintre jucători.
”Indiferent dacă nu voi lua banii încă o lună, tot voi da totul, că am întâlnit aici persoane cu care voi fi prieten toată viața. Indiferent ce s-ar întâmpla, noi nu ne vom certa. Suntem prieteni, suntem uniți și nu ne vom despărți niciodată”, a adăugat fotbalistul.
CFR Cluj va disputa joi (30 iulie), de la ora 21:30, returul cu Alashkert din turul al doilea preliminar al Conference League. Prima manșă din Armenia s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
