Csikszereda Miercurea Ciuc - Unirea Slobozia 2-1
Csikszereda a deschis scorul rapid, în minutul 9, după o fază construită în viteză. Anderson Ceara a trimis o pasă în fața porții, iar Eppel a ajuns primul la minge și a finalizat cu un șut pe centru, fără șanse pentru portar.
Replica celor de la Unirea Slobozia a venit în minutul 19. Renato Espinoza a driblat un adversar în careu, iar în momentul șutului mingea a fost deviată de un adversar și a intrat în plasa porții ciucanilor.
Gazdele au reacționat imediat, iar un minut mai târziu Eppel a fost din nou periculos. Atacantul a șutat din interiorul careului, mingea a fost deviată de Antonche, iar Popa a intervenit cu dificultate pentru a evita golul.
În minutul 29, Csikszereda a fost foarte aproape să treacă din nou în avantaj. Albu a trimis spre poartă, însă Eduard Pap a reușit să respingă spectaculos chiar de pe linia porții.
Presiunea gazdelor s-a concretizat în minutul 32, când Gustavinho a readus-o pe Csikszereda în avantaj. Balonul a lovit mai întâi bara, după care a intrat în poartă.
Până la pauză, în minutul 40, Veres a încercat să majoreze diferența cu un șut puternic de la distanță, însă mingea a trecut peste transversală.
Echipe de start și informații pre-meci

Echipa harghiteană ocupă în prezent locul 5 în play-out, având 23 de puncte, în timp ce ialomițenii se află pe poziția a 8-a, cu 19 puncte.
Pentru elevii lui Robert Ilyeș, victoria este singura opțiune pentru a rămâne deasupra zonei de baraj, ciucanii având în acest moment un singur punct avans față de Petrolul Ploiești.
Csikszereda pornește cu un avantaj moral considerabil, fiind o forță pe teren propriu. Harghitenii nu au mai cunoscut gustul înfrângerii acasă de la începutul lunii decembrie 2025, având de atunci patru victorii și o remiză în fața propriilor suporteri.
În runda precedentă, succesul la limită cu Metaloglobus (1-0), adus de penalty-ul transformat de Marton Eppel. Atacantul a devenit golgheterul echipei cu 10 reușite.

De cealaltă parte, formația antrenată de Claudiu Niculescu traversează un moment dificil. În etapa trecută, ”galben-albaștrii” au cedat acasă în fața Petrolului (1-2), într-un meci în care au condus prin golul lui Alexandru Albu, dar au fost trădați de eliminarea timpurie a lui Orozco.
Rezultatele în deplasare din 2026 sunt și ele îngrijorătoare, ialomițenii reușind o singură victorie în cele șase partide disputate departe de casă.

