Hermannstadt - Farul Constanța 1-0
Rezultatul face ca trupa lui Dorinel Munteanu să acumuleze 18 puncte și să se apropie la o singură lungime de Petrolul, prima echipă aflată pe loc de baraj. De partea cealaltă, constănțenii rămân pe 11, cu 23 de puncte, trupa lui Ianis Zicu înregistrând cea de-a doua înfrângere consecutivă.
Au fost ocazii mari de gol la ambele porți, prima repriză fiind una echilibrată. Farul a început mai bine, prin Ionuț Vînă, al cărui șut din careu a fost reținut de David Lazar, apoi Alexandru Ișfan a creat pericol după o acțiune individuală, însă portarul sibienilor a intervenit din nou sigur.
Rezumat video complet: Hermannstadt - Farul 1-0
Replica celor de la Hermannstadt nu a întârziat, Antoni Ivanov a scăpat singur spre poartă după o minge în adâncime, dar Rafael Munteanu a avut o intervenție excelentă. Sibienii au fost foarte aproape de gol după o lovitură de cap a lui Marko Gjorgjievski, mingea lovind bara și fiind apoi prinsă de portarul Farului.
Constănțenii au revenit în ofensivă, Radaslavescu încercându-și șansa de la distanță, însă Lazar a respins, iar ulterior Alibec, găsit liber în careu, a fost blocat în momentul finalizării.
Pe finalul reprizei, Hermannstadt a mai trecut pe lângă deschiderea scorului prin Gjorgjievski, cu o execuție spectaculoasă peste poartă, iar Neguț a șutat periculos la firul ierbii, mingea trecând puțin pe lângă bară.

Repriza secundă
Fazele de poartă au continuat și după pauză, însă tabela a rămas neschimbată. Hermannstadt a fost aproape să profite de o eroare în defensiva adversă, după ce Gustavo a degajat greșit, iar mingea s-a îndreptat spre propria poartă, însă Munteanu a intervenit excelent și a evitat autogolul.
De cealaltă parte, Farul a avut o oportunitate importantă prin Ișfan, care a primit într-o poziție favorabilă și a încercat să îl depășească pe Lazar, însă defensiva sibienilor a intervenit la timp și a îndepărtat pericolul.
O lovitură liberă de la mare distanță bine executată de Neguț l-a pus la încercare pe Munteanu, goalkeeperul Farului acordând un nou corner pentru gazde.
Prelungirile au adus victoria sibienilor: o intervenție în propriul careu a coechipierului Ramalho i-a pus mari probleme portarului care a reușit să respingă balonul într-o primă fază, însă ulterior nu a mai avut ce face la reluarea lui Luca Stancu.
Echipele de start, Note Jucători și informații pre-meci

În ofensivă, echipa se bazează pe Aurelian Chițu, aflat printre golgheterii sezonului cu nouă reușite, dar și pe Sergiu Buș, unul dintre cei mai constanți jucători în ultimele etape.

De cealaltă parte, Farul Constanța ocupă locul 11, cu 23 de puncte, și vine la rândul său după o înfrângere, 0-1 cu Unirea Slobozia. Constănțenii își pun speranțele în Alexandru Ișfan, unul dintre cei mai eficienți oameni din atac, dar și în experiența lui Ionuț Larie, liderul defensivei, integralist în ultimele meciuri.

