La 38 de ani, Florin Niță visează la un nou contract: "Nu m-am retras, dar vom vedea"

Florin Niță
Florin NițăFRANZ KIRCHMAYR / APA-PICTUREDESK / APA-PICTUREDESK VIA AFP

Florin Niță își caută echipă și nu se gândește la retragere și nici la o revenire în Superliga. Portarul în vârstă de 38 de ani este liber de contract din vară, după despărțirea de formația saudită Damac, însă spune că se simte în continuare capabil să joace la nivel înalt.

Florin Niță nu ia în calcul retragerea din fotbal

După ce și-a încheiat angajamentul în Arabia Saudită, Niță nu a mai reușit să semneze cu o altă echipă și a ieșit temporar din circuitul echipei naționale. Chiar și așa, fostul internațional nu a stat departe de teren, pregătindu-se constant în ultimele luni alături de antrenorul de portari Costică Dumitru.

Portarul român afirmă că își cunoaște foarte bine valoarea și nu este dispus să facă compromisuri în privința următoarei destinații.

"M-am antrenat în tot acest timp cu nea Costică Dumitru, căruia îi mulțumesc. Am tot așteptat să vină ceva în perioada trecută de transferuri, dar n-a fost să fie. Poate va fi de data aceasta.

Eu îmi doresc să fiu sănătos și să prind un contract, dar nu mi-aș dori, sincer vorbesc, să fac pasul înapoi. Prin pas înapoi mă refer la revenirea în România. Știu că este greu, dar nu imposibil. Știu ceea ce pot și știu cine sunt.

Nu m-am retras, dar vom vedea. Deocamdată nu am luat în calcul retragerea, dar imprevizibilul poate apărea. Nu îmi doresc lucrul ăsta, evident, dar vom vedea", a declarat Florin Niță, într-un interviu pentru PRO TV.

Florin Nita
Florin NitaFlashscore