Altele

Iuliu Mureşan: ”Nu se pune problema ca Dan Petrescu să vină acum la echipă”

Iuliu Mureşan
Iuliu MureşanAgerpres Foto

Preşedintele clubului de fotbal CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că nu se pune problema ca Dan Petrescu să revină acum în funcția de antrenor principal, o decizie privind acest post urmând să fie luată peste aproximativ trei săptămâni.

”Am vorbit cu Dan Petrescu zilele astea destul de mult. Îmi scrie mesaje, vorbim, el trăieşte fotbal şi trăieşte CFR. Dan Petrescu este acum clujean, asta e clar. Din păcate, el are o problemă de sănătate, dar în curs de rezolvare. Aşa că nu se pune problema ca Dan Petrescu să vină acum la echipă. Dar eu l-aş vrea oricând. Dacă ar fi sănătos, mâine l-aş aduce.

”Sunt convins că am face treabă bună împreună. Dar să sperăm că se va însănătoşi, iar după aceea... însă deocamdată nu se ştie. Dorință e şi din partea noastră, şi din partea lui, ca să colaborăm, dar nu ştim când se va întâmpla. Depinde de starea lui de sănătate, de cum evoluează după tratamentele pe care le face”, a precizat el.

Interimat de o lună

Mureşan, care l-a destituit pe tehnicianul Andrea Mandorlini în prima sa zi ca preşedinte, a explicat că interimatul lui Ovidiu Hoban va dura aproximativ o lună. El a menționat că este devreme să dezvăluie nume de posibili antrenori principali.

”Interimatul lui Hoban cam o lună va dura. După aceea vom vedea cine va fi antrenor. Ne vom gândi la variante, iar în ultima săptămână vom lua o decizie. Deci mai avem trei săptămâni la dispoziție. Însă nu pot să spun acum niciun nume, e devreme. Eu am venit alaltăieri, e foarte scurt timpul”, a mai spus preşedintele.

Clubul de fotbal CFR 1907 Cluj a anunțat, marți, încetarea colaborării cu tehnicianul italian Andrea Mandorlini. De pregătirea echipei până la numirea unui nou principal se vor ocupa antrenorii secunzi Ovidiu Hoban şi Laurențiu Rus.

După 13 etape disputate din actualul sezon al Superligii, CFR Cluj ocupă poziția a 11-a în clasament, cu 13 puncte.