Întrebarea care l-a iritat pe Coelho după victoria Craiovei: "Nu contează..."

Filipe Coelho
Filipe CoelhoGeorgia Panagopoulou / EPA / Profimedia

Antrenorul Universității Craiova, Filipe Coelho, a avut un moment tensionat la flash-interviul acordat după victoria cu 5-0 în fața celor de la Csikszereda, reacționând iritat la o întrebare legată de situația atacantului Steven Nsimba, care nu a evoluat nici în acest meci.

"Nu contează dacă joacă Nsimba sau altcineva"

Nsimba, aflat la al doilea meci consecutiv fără minute, a generat discuții privind un posibil transfer. Întrebarea reporterului despre absența lui l-a deranjat vizibil pe tehnician, care a întrerupt interviul pentru câteva secunde.

”Nsimba este un jucător ca toți ceilalți. Nu a jucat azi. Nu contează dacă joacă Nsimba sau altcineva.

Nu mă mai întrebați de ce nu joacă cineva. Trebuie să pun 11 jucători în teren, iar cei de pe bancă sunt pregătiți să intre. Pentru mine, toți jucătorii sunt buni”, a declarat acesta la Prima Sport.

Citește și: VIDEO: S-a schimbat liderul Superligii! Show total cu 5 goluri în ultimul meci al anului

”Nu se dau trofee în decembrie, trebuie să continuăm să muncim"

Ulterior, antrenorul a analizat partida și parcursul echipei.

”Nu se dau trofee în decembrie, trebuie să continuăm să muncim. Nu este ușor, bineînțeles. Avem respect pentru adversari. Crăciunul ne găsește fericiți, dar sunt doar trei puncte, nimic mai mult. Am făcut o treabă bună, nu e ușor.

Am jucat multe meciuri în ultima perioadă, am suferit, am și pierdut, de aceea trebuie să rămânem echilibrați. Nu suntem în cea mai bună formă, trebuie să continuăm să muncim.

Sunt fotbaliști profesioniști și sunt foarte fericit pentru ei. Muncesc mult și trebuie să rămână pe acest drum. Uneori am jucat și slab, dar trebuie să continuăm munca. Sunt foarte multe echipe bune, jucători buni, antrenori.

Trebuie să mergem acasă și să ne odihnim. Au fost câteva luni intense, în care s-a muncit mult. Este timpul, în opinia mea, să ne deconectăm puțin de la fotbal și să pregătim următoarea parte a sezonului.”

”Sunt foarte fericit pentru echipă"

Coelho a subliniat și importanța responsabilității colective.

”Sunt foarte fericit pentru echipă. Echipa este cea mai importantă. Golul este rodul muncii unei echipe, nu al individualităților. 

Pentru mine este important că au marcat mulți jucători, iar ceilalți au muncit pentru a le crea această ocazie. Trebuie să ne propunem lucruri îndrăznețe. Este fotbal, nu jucăm singuri, avem adversari, iar nimic nu este mai important decât echipa.”

Deși părăsise interviul, tehnicianul a revenit câteva momente mai târziu pentru a adresa un mesaj de Sărbători: ”Crăciun fericit, familia este mai importantă decât orice și vreau să le transmit tuturor Sărbători fericite”.