Cea mai mare noutate în lotul oltenilor este revenirea atacantului francez Steven Nsimba. Fotbalistul de 29 de ani fusese scos din circuit în urma unei accidentări suferite în etapa a 26-a, în derby-ul cu Dinamo, ratând din această cauză ambele confruntări de foc cu FCSB, atât din Cupă, cât și din campionat.
După o perioadă de refacere, Nsimba și-a rezolvat problemele medicale și este gata să intre pe teren în partida de la Slobozia.
Pe lângă revenirea francezului, Coelho se va putea baza din nou și pe Ștefan Baiaram. Tânărul de 23 de ani și-a ispășit suspendarea de două etape primită tot în urma duelului cu Dinamo.
O absență importantă în defensivă
Totuși, oltenii nu vor putea alinia formula ideală în deplasarea de la Slobozia. Compartimentul defensiv va suferi o modificare forțată, deoarece Oleksandr Romanchuk va trebui să rămână în afara lotului.
Fundașul de 26 de ani este suspendat pentru această rundă din cauza cumulului de cartonașe galbene, obligându-l pe Filipe Coelho să găsească soluții de avarie în centrul apărării.
