Altele

Gică Hagi, după înfrângerea cu Universitatea Craiova: "Asta e realitatea, trebuie să o acceptăm!"

Farul a pierdut cu Univ. Craiova
Farul a pierdut cu Univ. CraiovaRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia
Universitatea Craiova a devenit din nou lider în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din meciuri în etapa a 29-a, penultima a sezonului regulat.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Alexandru Mitriță (44), din pasa lui Takuto Oshima. Universitatea a obținut cinci victorii şi un egal în ultimele şase etape.

La scurt timp după meci, Gheorghe Hagi a oferit și o reacție.

"Am avut momente bune, meciul a fost echilibrat. N-am combinat așa cum trebuie în atac. Știam că întâlnim o echipă bună, în formă, care are suporterii cu ea. Nu e ușor să câștigi la Craiova, asta e realitatea, trebuie să o acceptăm acum.

Noi am venit și am jucat meciul, nu fac calcule. Am venit să jucăm, să câștigăm, dar asta e, atât s-a putut. Urmează un meci acasă (n.r. cu U Cluj) pe care trebuie să-l câștigăm. După asta vorbim despre ce urmează.

Am combinat bine, am adus mingea sus, dar când în ultimii 30 de metri nu faci diferența, e logic (n.r. să nu marchezi). Craiova a jucat bine, felicitări lor!”, a declarat Gică Hagi.