Echipa etapei: Cei mai buni trei jucători vin de la aceeași echipă din play-out

Actualizat
Răzvan Tănasă a primit cea mai mare notă a rundei din partea algoritmului Flashscore
Răzvan Tănasă a primit cea mai mare notă a rundei din partea algoritmului FlashscoreČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Flashscore îți prezintă Echipa Etapei după desfășurarea partidelor din cadrul primei etape din play-off și play-out.

Prima etapă de după terminarea sezonului regular a venit la pachet cu câteva meciuri spectaculoase și surprize majore. În primul rând, am asistat la o schimbare de lider după ce Universitatea Craiova a fost învinsă de FC Argeș cu 1-0, iar Rapid a învins Dinamo cu 3-2 într-un derby plin de răsturnări de situație și momente controversate.

Nici derby-ul Clujului nu a fost lipsit de dramatism, ”U” obținând victoria grație unui gol înscris în minutul 90, scor 2-1.

În play-out, cea mai mare supriză s-a înregistrat la revenirea lui Mirel Rădoi pe banca FCSB-ului, 0-0 cu Metaloglobus. Altfel, finalul meciului de la Botoșani a fost unul demn de un thriller, gazdele întorcând scorul în ultimele minute, deși erau în inferioritate numerică, 3-2 cu Unirea Slobozia.

3-2 a fost scorul etapei, rezultaul fiind înregistrat și în UTA - Hermannstadt (victorie a gazdelor) și în Oțelul - Csikszereda (victorie a oaspeților).

În fine, Farul Constanța a învins Petrolul cu 2-0 și dă cei mai buni jucător ai rundei.

Rezultate SuperLiga
Rezultate SuperLigaFlashscore

Echipa etapei

Echipa etapei este stabilită în baza sistemului Flashscore, care analizează performanțele individuale ale fiecărui jucător și acordă note în funcție de anumiți parametri.

Echipa etapei
Echipa etapeiFlashscore

Cele mai mari note ale rundei au fost primite de jucătorii Farului Constanța. Răzvan Tănasă este jucătorul rundei, golul reușit cu Petrolul și prestația sa per ansamblu aducându-i nota 8,8 din parte Flashscore.

El este urmat îndeaproape de portarul Rafael Munteanu (8,7) și de Alexandru Ișfan (8,6).

Claudiu Petrila a avut un impact uriaș pentru Rapid în derby, marcând un gol și oferind un assist, motiv pentru care a primit nota 8,4.

Coechipierul său Constantin Grameni se regăsește în linia mediană, după ce a înscris și el în poarta lui Dinamo (8,3), Alin Roman (UTA Arad) fiind răsplătit cu aceeași notă, în timp ce Anderson Ceara (Csikszereda) a primit 8,2 pentru prestația excelentă de la Galați.

În fine, linia defensivă este completată de Garutti (FC Argeș), care a fost cel mai bun jucător al echipei sale în șocul din Bănie (8,4), Alexandru Benga (UTA Arad - nota 8) și doi jucători de la FCSB: Andre Duarte (8,1) și Valentin Crețu (8,2).

Clasament play-off

Clasament play-off
Clasament play-offFlashscore

Clasament play-out

Clasament play-out
Clasament play-outFlashscore