Echipa etapei a fost stabilită în baza sistemului Flashscore care analizează live performanțele individuale ale fiecărui jucător și acordă note.

Portar
Portarul Eduard Pap prinde locul de ”titular” în echipa săptămânii, după ce goalkeeperul celor de la Csikszereda a avut în total 8 intervenții prin care i-a ținut în joc pe ciucani în remiza spectaculoasă 2-2 cu Dinamo București. Reamintim faptul că Pap a semnat în această vară și este debutant la formația din Miercurea Ciuc, trupa pregătită de Robert Ilyeș evoluând în premieră în Liga 1.
Fundași
În linia de apărare remarcăm în centru un jucător de la FCSB (Mihai Popescu) și unul de la CFR Cluj (Sheriff Sinyan), cei doi stoperi având prestații solide în primul joc oficial. FCSB a remizat 1-1 cu Hermannstadt, în vreme ce CFR Cluj s-a impus cu ceva emoții în Gruia, 2-1 cu Unirea Slobozia. Aceștia sunt de altfel și singurii jucători pe care îi ”oferă” FCSB și CFR, principalele combatante la titlu în acest sezon.
În benzi fac legea ucraineanul Oleksandr Romanchuk pe partea stângă, care la debut a și marcat pentru Universitatea Craiova în meciul de pomină cu UTA, încheiat 3-3 după ce oltenii au condus cu 3-0, în vreme ce în partea dreaptă experimentatul Silviu Balaure a oferit un assist la reușita de 1-0 a sibienilor de la Hermannstadt din meciul cu FCSB.
Mijlocași
Compartimentul median cuprinde doi jucători de la ”Universitățile” Cluj și Craiova: Issouf Macalou de partea Șepcilor Roșii - care are și cea mai mare notă din această săptămână, 9.2 - un gol și două pase decisive în victoria categorică obținută de ardeleni cu Metaloglobus, 4-1, și Lyes Houri, care a oferit două asssisturi pentru trupa olteană a lui Mirel Rădoi în meciul cu UTA.
Alin Roman de la UTA completează trio-ul de la mijloc: veteranul a înscris un gol și a oferit un assist în duelul cu Univ. Craiova.
Atacanți
Bătălia Universităților din Cluj și Craiova se dă și în faza de atac: Ștefan Baiaram a înscris pentru olteni, în vreme ce debutantul Jovo Lukic a marcat două goluri la debut pentru Șepcile Roșii.
Atacul este completat de rapidistul Alex Dobre, care a adus victoria giuleștenilor cu o dublă semnată pe terenul nou-promovatei FC Argeș.
Antrenorul etapei
Adrian Mihalcea (UTA) - tehnicianul a reușit să își motiveze elevii într-un moment dificil și a fost totodată inspirat atunci când a venit vorba de schimbări în revenirea spectaculoasă a arădenilor cu Univ Craiova după ce au fost conduși cu 3-0.
Rezultatele din prima etapă a Superligii
