Altele

Dinamoviștii, ”scuturați” bine la pauză de Zeljko Kopic, scot un punct în Bănie: ”Am avut o discuție dură”

Zeljko Kopic
Zeljko KopicČTK / imago sportfotodienst / Aleksandar Djorovic/ Profimedia
Universitatea Craiova și Dinamo au terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa cu numărul 22 a SuperLigii. Elevii lui Zeljko Kopic au fost conduși la pauză, dar intervenția antrenorului croat i-a readus pe drumul cel bun.

Meciul a început sub controlul autoritar al oltenilor. Dinamo nu a pus probleme deosebite în prima parte, iar în minutul 34, Alexandru Mitriță a fost faultat în careu de Boateng. Tot căpitanul oltenilor a fost cel care a executat lovitura de pedeapsă și a marcat.

După intervenția din vestiarul lui Dinamo de la pauză, ”câinii” s-au trezit și au egalat imediat, în minutul 48 prin Boateng, care și-a reparat greșeala de la primul gol și a înscris cu capul.

În urma partidei de pe „Ion Oblemenco”, Dinamo rămâne pe locul trei în clasamentul SuperLigii, cu 37 de puncte după 22 de etape.

De cealaltă parte, Universitatea Craiova rămâne aproape de podium, ocupând poziția a patra, cu 36 de puncte.

Kopic, mulțumit cu egalul

”Am câștigat un punct important. Am avut posesia, dar nu am fost periculoși în ultimii 30 de metri, Craiova a fost. Nu am făcut un presing bun”, a spus tehnicianul croat după partidă.

”Am avut o discuție mai dură la pauză. Introducerea lui Mărginean a făcut ca noi să avem mai multă stabilitate la mijlocul terenului. În repriza a doua am fost mai aproape de ceea ce jucăm noi”.

”Am fost puțin dezechilibrați la mai multe faze, Craiova a scăpat de câteva ori”, a declarat antrenorul de pe banca lui Dinamo, conform digisport.ro.

Kopic a ținut să marcheze și evoluția extrem de bună a noului portar Alexandru Roșca. Tânărul de 21 de ani de la Dinamo a fost introdus pe teren după accidentarea lui Adnan Golubovic de la finalul anului trecut.

Roșca a primit gol doar din penalty, dar a scos câteva șuturi periculoase.

”Golubovic a evoluat bine, dar este momentul lui Roșca. A profitat de această oportunitate și nu aveam nevoie de schimbare. Este o speranță importantă pentru fotbalul românesc Roșca”, a spus Zeljko Kopic după meci.

Alexandru Roșca
Alexandru RoșcaFlashscore