În ultima perioadă au apărut speculații potrivit cărora Zeljko Kopic ar urma să plece de la Dinamo la finalul actualei stagiuni. Informațiile au fost alimentate și de seria de trei înfrângeri consecutive înregistrate de echipa bucureșteană.
Totodată, în spațiul public s-a vorbit despre posibile tensiuni între antrenorul croat și președintele clubului, Andrei Nicolescu, existând chiar sugestii că tehnicianul ar fi transmis jucătorilor că va părăsi echipa.
Comunicatul oficial emis de reprezentanții clubului Dinamo: ”Respingem ferm aceste afirmaţii”
În urma acestor informații, Dinamo a publicat un comunicat oficial prin care respinge scenariul vehiculat și neagă existența unor conflicte interne.
”În cadrul emisiunii iAMsport LIVE de ieri, moderată de Costin Ştucan, editorialistul Decebal Rădulescu a afirmat că antrenorii echipei noastre, Zeljko Kopic şi Florentin Petre, le-ar fi comunicat jucătorilor că vor părăsi clubul la finalul sezonului. În acelaşi context, a fost sugerată şi existenţa unui conflict între antrenorul principal al echipei şi preşedintele clubului, Andrei Nicolescu.
Clubul Dinamo respinge ferm aceste afirmaţii şi condamnă categoric prezentarea unor informaţii neadevărate.
Considerăm regretabil faptul că astfel de informaţii au fost prezentate public fără o minimă verificare şi fără ca reprezentanţii clubului să fie contactaţi pentru un punct de vedere. Responsabilitatea profesională impune ca declaraţiile făcute în spaţiul public să se bazeze pe informaţii corecte şi verificate.
Dincolo de faptul că aceste afirmaţii sunt neadevărate, efectele lor sunt vizibile: ele generează tensiuni artificiale şi creează confuzie în rândul suporterilor. Reacţiile apărute în mediul online arată clar că astfel de declaraţii pot conduce la impresii false privind existenţa unor conflicte interne sau a unei stări de incertitudine în cadrul clubului.
Pentru un club cu o comunitate atât de pasionată de suporteri precum Dinamo, răspândirea unor informaţii neverificate nu face decât să alimenteze îngrijorări şi nemulţumiri inutile în rândul fanilor.
Clubul Dinamo nu poate rămâne indiferent în faţa unor astfel de situaţii şi îşi rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele legale necesare pentru a-şi proteja imaginea şi pentru a combate răspândirea informaţiilor false care afectează clubul, oamenii care lucrează în cadrul său şi relaţia cu suporterii noştri”, se arată în comunicatul clubului Dinamo.
