Salt la conținutul principal

Dinamo - FCSB, derby pe ”Arcul de Triumf”. Unde poate fi urmărit meciul la TV

Cătălin Cîrjan vs Juri Cisotti
Cătălin Cîrjan vs Juri CisottiProfimedia

Dinamo și FCSB se întâlnesc sâmbătă, de la ora 20:30, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în derby-ul etapei a 8-a din Superliga. Partida va fi transmisă în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

„Câinii” intră în derby din postura de lideri ai campionatului, după remiza cu Corvinul Hunedoara, scor 1-1. De partea cealaltă, FCSB ocupă locul cinci și vine după două înfrângeri consecutive în Superliga, 0-1 cu CFR Cluj și 1-3 cu UTA.

Roș-albaștrii și-au refăcut însă moralul în Cupa României, unde au câștigat categoric, 5-0, pe terenul lui FC Argeș.

Cîrjan, apt pentru derby

Nuno Campos nu se va putea baza pe George Pușcaș, care nu este complet refăcut. În schimb, Cătălin Cîrjan a depășit problemele provocate de lovitura suferită în partida cu Sporting Liești și este așteptat să înceapă derby-ul ca titular.

„Cîrjan e la un nivel foarte ridicat. Uneori, oamenii nu înțeleg că dinamica echipei depinde foarte mult de Cîrjan, iar el face o treabă foarte bună. Apare și deblochează jocul, pasează decisiv colegilor, a marcat și în Cupă.

E un jucător foarte bun, e căpitanul nostru, iar toată lumea crede în el. El știe că joacă foarte bine, iar cu timpul și oamenii vor spune același lucru”, a declarat Nuno Campos.

Rezultate directe recente
Rezultate directe recenteFlashscore

Probleme de lot pentru FCSB

Marius Baciu nu îi poate folosi pe Ngezana, Mihai Popescu și Batubinsika, toți accidentați, în timp ce Tavi Popescu nu este complet refăcut după o gripă. Situația lui Vali Crețu rămâne incertă.

Meriton Korenica va fi în lotul FCSB pentru derby, însă Denis Drăguș nu este încă pregătit din punct de vedere fizic. Karlo Muhar nu a fost legitimat.

Echipe probabile

Dinamo: Bellarouch – Irimia, Stoinov, Pascual, Opruț – Armstrong, Mărginean, Soro, Cîrjan – Karamoko, Musi

FCSB: Târnovanu – Labonne, Dawa, Duarte, Pădurariu – Arad, Joao Paulo, Cisotti – Miculescu, Garita, Boutoutaou

Fotbal