Oțelul Galați a anunțat oficial, în cursul zilei de joi, încheierea raporturilor contractuale cu fotbalistul croat Diego Zivulic. Sosit la echipă în ianuarie 2023, într-un moment în care clubul moldovean își reconstruia drumul spre eșalonul de elită, mijlocașul central a decis să revină în Croația.
Zivulic pune astfel punct unui capitol extrem de important din cariera sa și din istoria recentă a echipei roș-alb-albastre, el semnând deja un angajament în prima ligă din țara natală, cu gruparea NK Rudes.
De-a lungul celor trei ani și jumătate petrecuți în Moldova, croatul, care a fost utilizat la nevoie și pe postul de fundaș, a strâns nu mai puțin de 127 de prezențe în tricoul gălățenilor. În toate aceste apariții, el a reușit să marcheze 3 goluri și să ofere 3 pase decisive, devenind unul dintre liderii unei generații care a readus Oțelul în rândul celor mai puternice formații din România.

Comunicatul clubului
”Mulțumim, Diego! Eşti parte din istoria renaşterii Oțelul. Una dintre frumoasele poveşti roş-alb-albastre a ajuns la final. Contractul mijlocaşului Diego Zivulic cu SC Oțelul Galați s-a încheiat, iar fotbalistul croat a ales să revină în țara sa natală. Astfel, el pune punct unui capitol de neuitat din cariera sa şi din istoria recentă a clubului nostru. Sosit la Galați în ianuarie 2023, într-o perioadă în care Oțelul îşi reconstruia drumul spre performanță, Diego a fost unul dintre oamenii care au pus umărul, zi de zi, la renaşterea echipei”.
”A fost unul dintre liderii unei generații care a demonstrat că Oțelul poate reveni acolo unde îi este locul, printre cele mai bune echipe ale României. Îți mulțumim pentru fiecare duel, pentru fiecare sacrificiu, pentru fiecare victorie şi pentru fiecare moment în care ai apărat cu mândrie culorile roş-alb-albastre. Oțelul va rămâne mereu casa ta. Drum bun şi mult succes în tot ceea ce va urma”, se menționează pe site-ul citat.
