Decizie! Jucătorul crescut de PSG și transferat de la CFR nu mai face parte din planurile lui U Cluj

Virgiliu Postolachi nu a mai evoluat pentru U Cluj de la finalul lunii ianuarie
Virgiliu Postolachi nu a mai evoluat pentru U Cluj de la finalul lunii ianuarieFlaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

U Cluj lucrează deja la conturarea lotului pentru stagiunea următoare. Pe lista de transferuri ar urma să se regăsească Andrei Burcă și Nicolae Stanciu, în timp ce conducerea a stabilit și primul jucător care va părăsi echipa în vară.

Virgiliu Postolachi, primul nume care pleacă de la U Cluj

Virgiliu Postolachi nu a intrat în planurile antrenorului Cristiano Bergodi și urmează să se despartă de formația ardeleană, potrivit informațiilor publicate în Monitorul de Cluj. Atacantul nu a mai bifat niciun minut din finalul lunii ianuarie, când a evoluat 28 de minute în victoria cu Unirea Slobozia, scor 1-0.

Transferat în septembrie 2025 de la CFR Cluj pentru 160.000 de euro, Postolachi nu a reușit să se impună la U Cluj. 

Fotbalistul format la academia PSG a strâns 16 apariții în acest sezon, în care a marcat de două ori și a oferit o pasă decisivă.

Evaluat la 650.000 de euro, conform Transfermarkt, atacantul și-a exprimat dorința de a-și găsi un nou angajament, după ce a evoluat rar sub comanda lui Bergodi.

De-a lungul carierei, acesta a mai jucat la Vendsyssel, Mouscron, Grenoble, UTA și CFR Cluj. La formația din Gruia a adunat cele mai multe prezențe: 51 de meciuri, 7 goluri și două assist-uri.

În plan sportiv, U Cluj rămâne implicată în lupta pentru titlu. Echipa ocupă locul secund în Superligă, cu 39 de puncte, la trei în spatele liderului Universitatea Craiova.

În etapa a 7-a din play-off, formația pregătită de Bergodi va întâlni FC Argeș. Meciul este programat pe 2 mai (sâmbătă), de la ora 20:30.

Urmărește U Cluj - FC Argeș pe Flashscore!