Fără a nominaliza, el a explicat că următorii doi jucători se vor alătura lotului la începutul cantonamentului din Austria (29 iunie - 10 iulie). Până acum, Rapid i-a transferat pe mijlocaşul muntenegrean Vladan Bubanja şi atacantul liberian Mohammed Kamara.
”Mai suntem în discuții pentru anumiți jucători. Sper ca în prima săptămână de cantonament să aducem minimum doi jucători. Vor fi schimbări în lot. Vor fi jucători care vor pleca... iar ca transferuri noi vrem să mai aducem 3-4 jucători în afară de cei 2 cu care suntem în negocieri. Deci schimbări vor fi clar”, a afirmat el.
Angelescu s-a arătat mulțumit de faptul că Rapid va juca acasă în prima etapă a următoarei ediții a Superligii.
Transferuri LIVE 2026
”Ne doream să jucăm acasă primul meci, mai ales că a venit Daniel Pancu antrenor. Am picat cu Sepsi, într-adevăr o nou-promovată, dar e o echipă care ştie foarte bine ce înseamnă prima ligă. Apoi jucăm la Botoşani, unde nu e cea mai uşoară deplasare, iar în etapa a treia cu CFR Cluj, fosta echipă a lui Pancu. Consider însă că e un țintar bun, suntem mulțumiți”, a explicat el.
CITEȘTE ȘI: S-a stabilit țintarul SuperLigii! Meciurile din prima etapă și când sunt programate derby-urile
”Noi tot timpul la începutul sezonului suntem optimişti. Sper ca de data asta, cu Daniel Pancu, chiar să reuşim. El îi munceşte foarte mult pe jucători la antrenamente, ceea ce ne convine, aşa că sperăm că vor arata aşa cum trebuie la primul meci”, a adăugat Victor Angelescu.
FC Rapid va juca în prima etapă a sezonului 2026-2027 al Superligii de fotbal pe teren propriu cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în weekendul 18-19 iulie, potrivit tragerii la sorți efectuate, vineri, la Hotelul Marriott din Capitală.
Noul sezon competițional va debuta pe 12 iulie, cu Supercupa României, care se va disputa la Craiova, între Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj.
