”Clar se pariază!” Răzvan Burleanu admite existența meciurilor trucate în România

Actualizat
Răzvan Burleanu, președintele FRF
Răzvan Burleanu, președintele FRFČTK / imago stock&people / Lucian Alecu

Președintele FRF, Răzvan Burleanu (41 de ani), a declarat că există probleme legate de trucarea unor partide în campionatele interne și a confirmat că sunt în desfășurare audieri. Oficialul a precizat însă că nu există indicii privind implicarea echipelor din prima ligă.

Burleanu: ”Clar avem probleme cu trucarea anumitor meciuri”

Federația Română de Fotbal a deschis mai multe investigații privind posibile pariuri ilegale și meciuri aranjate. Răzvan Burleanu a afirmat că fenomenul există, iar în prezent sunt audiați jucători, antrenori și arbitri din eșaloanele inferioare.

"Răspunsul meu este da, clar, se pariază. Clar avem probleme cu trucarea anumitor meciuri și, implicit, cu parierea pe propriile meciuri ale unor echipe. Ți-am zis că sunt un om sincer, onest. Dacă vreau să-ți ascund ceva, mai degrabă spun că nu știu.

Asta este una dintre marile noastre provocări, fiindcă mesajul nostru, ca Federație, este foarte clar în această direcție: am declarat un război pentru apărarea integrității jocului de fotbal. Cine are alte idei în cap ar face bine să facă un pas în afara fotbalului cât mai devreme posibil.

În momentul de față, avem în derulare foarte multe audieri în această zonă. Pot să confirm: sunt jucători, antrenori, arbitri, nu de primă ligă, care sunt audiați astăzi", a declarat Burleanu în podcastul realizat de Mercori.

Citește și: Un nou caz de dopaj în fotbalul românesc: ”I-am suspendat temporar contractul”

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Totodată, în cursul zilei de luni (9 februarie), preşedintele Federației Române de Fotbal a declarat, într-o conferință de presă, că îşi doreşte ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

”În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori nişte decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleaşi rețele de infracționalitate pe care le întâlnim şi în alte domenii precum traficul de persoane, traficul de droguri sau spălare de bani. Deci astea sunt rețelele din spate.

Iar noi o dată ce am pornit acest război nu ne vom opri, pentru că mai presus de orice e integritatea jocului de fotbal. Şi după primele cazuri cred că statul român ar trebui să modifice codul penal astfel încât trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal. Pentru că în momentul de față nu avem o asemenea prevedere.

Sunt țări care şi-au modificat codurile penale. Dacă s-ar modifica şi la noi, inclusiv statului i-ar fi mult mai uşor să ne sprijine în acest efort comun de a apăra integritatea fotbalului”, a declarat Burleanu, la finalul şedinței Comitetului Executiv al FRF.

Acuzații și din Liga a 3-a

Discuțiile despre integritatea competițiilor au fost alimentate și de cazul Olimpia MCMXXI Satu Mare. Finanțatoarea Cecilia Lihv a anunțat retragerea sprijinului financiar și a acuzat existența unor nereguli la nivelul ligii a treia, susținând că a sesizat FRF și UEFA.

"Eu și Joe Funicello am crezut întotdeauna în acest club, în istoria lui și în ceea ce reprezintă. Dar e greu să construiești dacă nu ai platforma potrivită. (...) Am contactat FRF și UEFA, ne-au cerut declarații și am dat toate numele celor care știm că sunt implicați în lucruri necurate, în pariuri ilegale. Ancheta este în desfășurare.

Nu are sens să continui, când ei îți spun răspicat că vor avea grijă să pierzi. (...) 100% e vorba de pariuri și Federația știe situația. (...) Corupția din fotbalul românesc e mai mare decât în cel din Costa Rica", a declarat Cecilia Lihv.

În prezent, Olimpia MCMXXI Satu Mare ocupă penultimul loc în Seria 10 a Ligii a 3-a, iar viitorul clubului depinde de resursele financiare disponibile pentru finalul sezonului.