Partida vine după un meci tensionat în tur, marcat de un moment controversat. La scorul de 2-1 pentru Craiova, căpitanul Nicușor Bancu a fost eliminat după o altercație fizică cu Daniel Armstrong, în vreme ce atacantul scoțian a fost iertat, nefiind avertizat nici măcar cu un cartonaș galben.
În cele din urmă, Dinamo a egalat în minutul 90.
Faza respectivă a generat reacții puternice, iar brigada formată atunci din Adrian Cojocaru (arbitru central) și Andrei Chivulete (VAR) a fost intens criticată.
VIDEO: Momentul altercației dintre Bancu și Armstrong și eliminarea căpitanului Craiovei
În repriza a doua a jocului din tur, Bancu și Armstrong au fost implicați într-un conflict la mijlocul terenului. Deși ambii au avut intervenții considerate violente, Cojocaru l-a eliminat doar pe jucătorul Craiovei.
Istvan Kovacs, delegat să conducă Dinamo - Univ Craiova, deși a ”abuzat” de VAR în ultimele 6 partide
De această dată, Comisia Centrală a Arbitrilor a ales un arbitru cu ecuson FIFA: Istvan Kovacs, în vârstă de 41 de ani, este obișnuit cu meciurile din UEFA Champions League, însă sezonul actual din competiția internă a fost unul complicat pentru el.
În ultimele șase partide arbitrate în Superligă, Kovacs a fost chemat la monitorul VAR de opt ori pentru a-și revizui deciziile inițiale.
Etapa a 26-a deschide o serie de confruntări directe între primele trei clasate, care pot influența decisiv ierarhia înaintea startului play-off-ului. În prezent, Universitatea Craiova ocupă primul loc, cu un singur punct peste Dinamo și Rapid.
Programul meciurilor directe din perioada următoare:
Etapa 26: Dinamo – Universitatea Craiova (9 februarie)
Etapa 28: Rapid – Dinamo (22 februarie)
Etapa 30: Rapid – Universitatea Craiova (8 martie)
Consultă clasamentul live din Superliga României
