Aventura lui Moruțan la Salonic nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. În prima parte a sezonului, fotbalistul a bifat 16 prezențe în toate competițiile, însă randamentul său a fost modest: a adunat doar 703 minute pe gazon și nu a reușit să marcheze niciun gol.
În acest context, presa din Grecia speculează că Aris este gata să se despartă de jucător, iar Universitatea Craiova a apărut deja ca o variantă solidă pe masa negocierilor.

Negocieri intense
Conducerea grupării din Bănie explorează toate opțiunile pentru a-l aduce pe Moruțan sub comanda lui Costel Gâlcă. Potrivit iamsport.ro, oltenii ar prefera fie un împrumut până la finalul sezonului, fie chiar aducerea sa ca jucător liber de contract.
Totuși, ultima variantă pare dificil de realizat, având în vedere că mijlocașul mai are un angajament valabil cu Aris până în 2028.
Cota de piață a lui Olimpiu Moruțan este estimată în prezent la două milioane de euro.
Traiectoria sa profesională a fost una sinuoasă după transferul spectaculos de 4 milioane de euro de la FCSB la Galatasaray, din 2018. De atunci, acesta a mai trecut pe la Pisa, Ankaragucu și, recent, Aris, încercând să își regăsească forma care l-a transformat într-unul dintre cei mai apreciați „tricolori”.
Giovanni Becali păstrează misterul
Agentul fotbalistului, Giovanni Becali, nu a negat posibilitatea unei reveniri în SuperLigă, însă a preferat să rămână rezervat în declarații.
Acesta a dat de înțeles că urmează o rundă de discuții decisive cu oficialii clubului grec pentru a stabili viitorul jucătorului care a depășit recent o accidentare gravă, ce l-a ținut departe de gazon timp de opt luni.
”Nu știu nimic, deocamdată. Vom vedea. Nu avem absolut nimic acum, vom ști mai încolo. Nu am apucat să vorbim nici cu cei de la Aris, dar urmează să o facem”, a precizat Giovanni Becali pentru digisport.ro.
