Altele

Alberto Soro, optimist după ce a marcat primul gol pentru Dinamo: "Suntem pregătiți"

Alberto Soro (Dinamo)
Alberto Soro (Dinamo)ČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Fotbalistul spaniol Alberto Soro a participat vineri la conferința de presă premergătoare partidei dintre Dinamo și FK Csikszereda Miercurea Ciuc, contând pentru etapa cu numărul 16.

Atacantul a marcat golul victoriei în etapa precedentă, când Dinamo a întors scorul cu CFR Cluj în ultimele minute de joc. Spaniolul a precizat că pentru el este mai important să îşi ajute colegii şi echipa decât să marcheze.

"Suntem pregătiți pentru partea a doua a sezonului regulat, trebuie să continuăm în acelaşi fel pentru a obține calificarea în play-off. Ştim că mâine va fi dificil. Miercurea Ciuc a făcut multe meciuri bune, cred că nu a pierdut în 10 partide. Aşa că trebuie să ne facem jocul nostru şi să câştigăm meciul", a menționat el.

"Nu știu dacă reuși să înscriu din nou"

Aflat la primul gol în tricoul lui Dinamo, spaniolul a precizat că cel mai important este ca echipa să câștige și nu cine marchează.

"Nu ştiu dacă voi reuşi să înscriu din nou. În meciul precedent mi-am făcut datoria, am reuşit să înscriu şi să îmi ajut colegii. Dar golul nu e aşa de important, putea să înscrie oricine, importantă este victoria întotdeauna", a precizat atacantul spaniol.

Dinamo o întâșnește pe FK Csikszereda Miercurea Ciuc, sâmbătă, de la ora 17:30, pe Arena Națională.