Altele

Oficial! Andrei Ivan a semnat cu noua echipă la o zi după ce a părăsit-o pe Universitatea Craiova

O nouă experiență în străinătate pentru Andrei Ivan
O nouă experiență în străinătate pentru Andrei IvanFlaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Andrei Ivan are un nou angajament, la o zi după despărțirea de Universitatea Craiova.

Andrei Ivan, noul atacant al celor de la Panserraikos, în prima ligă a Greciei

Atacantul în vârstă de 28 de ani a fost prezentat oficial de Panserraikos, echipă din prima ligă a Greciei.

Noul contract al fotbalistului este valabil pentru următoarele două sezoane. Clubul elen l-a adus pe Ivan pentru a-l înlocui pe Jefte Betancor, jucător care a fost împrumutat la Olympiacos în perioada de iarnă.

”PAE Panserraikos anunță începutul parteneriatului cu experimentatul și internaționalul fotbalist român Andrei Ivan, care a semnat un contract de cooperare pe doi ani cu echipa noastră și va purta tricoul cu leul pe piept.

Andrei s-a născut pe 04/01/1997 în România, are 1,85 m înălțime și joacă pe postul de atacant.

Are un CV bogat și complet, lăsând la ultimul său club, Universitatea Craiova, 308 apariții, 72 de goluri și 38 de pase decisive, multe dintre ele în competiții europene, câștigând totodată o Cupă și o Supercupă.

De fapt, sezonul 2025-2026 începuse deja pentru el, reușind să joace în două meciuri cu echipa sa, marcând și un gol.

Practic, a fost încă de la începutul carierei sale la Craiova, cu excepția unor pauze pentru a concura la Krasnodar, Rapid Viena și Antanaspor.

Este jucător internațional la echipa națională a României de la o vârstă fragedă, în timp ce la echipa masculină are 17 apariții și un gol”, au transmis reprezentanții clubului grec printr-o postare pe Instagram.

Panserraikos a încheiat sezonul trecut pe poziția a 12-a din 14 echipe în prima divizie din Grecia.