"Din cauza pagubelor produse, precum și a faptului că întreaga zonă a catacombelor a fost sigilată oficial până la noi ordine și nu există materiale de joc sau medicale disponibile, disputarea meciului în deplasare nu este posibilă pentru FCB", a transmis campioana Elveției.
Un incendiu cu degajare puternică de fum, izbucnit vineri seara târziu pe stadionul St.-Jakob-Park, a provocat pagube semnificative. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Totuși, întreaga zonă destinată echipei a fost complet distrusă – "inclusiv vestiarele, depozitele de materiale, precum și toate echipamentele jucătorilor și ale staff-ului tehnic", se arată în comunicatul clubului.
"Pagubele materiale majore includ și ghetele personale ale jucătorilor, toate echipamentele de joc și de rezervă (tricouri, materiale de antrenament etc.), precum și aparatura medicală și tehnică necesară desfășurării meciului, care nu poate fi înlocuită rapid", a mai precizat FC Basel.
Liga Elvețiană a aprobat astfel solicitarea clubului de a reprograma meciul. Data la care se va disputa partida nu a fost încă stabilită. Cauza incendiului nu este cunoscută deocamdată, iar poliția criminalistică investighează.
