În sezonul precedent, mijlocașul argentinian a evoluat în 31 de meciuri în campionat, Cupa Greciei și preliminariile Conference League, în care a înscris șase goluri și a oferit trei pase decisive.
Erik Lamela, antrenor secund la FC Sevilla
La vârsta de 33 de ani, Lamela a decis să pună punct carierei de jucător și să înceapă o nouă etapă ca antrenor. Conform presei spaniole, acesta va semna în curând cu Sevilla, unde va ocupa postul de antrenor secund, sub conducerea principalului Matias Jesus Almeyda, care este și el argentinian.
Această schimbare îl va împiedica pe Răzvan Marin, care a fost transferat recent la AEK Atena, să joace alături de Lamela.
Erik Lamela și-a început cariera europeană la AS Roma, între 2011 și 2013, după care a evoluat pentru Tottenham. În 2021 a fost transferat la Sevilla, iar în sezonul trecut a jucat pentru AEK Atena.
Cea mai mare valoare de piață a fotbalistului a fost estimată la 30 de milioane de euro în 2013, în perioada în care era legitimat la Tottenham.