I s-a interzis accesul în SUA la Campionatul Mondial 2026, acum arbitrează PSG - Aston Villa
Înainte de startul Cupei Mondiale din luna iunie, arbitrul în vârstă de 34 de ani s-a trezit fără voia sa în centrul atenției presei, după ce i s-a refuzat accesul la sosirea pe Aeroportul Internațional din Miami, deși făcea parte din brigada de arbitri selectată de FIFA pentru turneu.
„A fost o perioadă foarte dificilă. Mulți oameni au avut compasiune pentru mine, pentru că atunci când cineva muncește ani de zile pentru ceva ce ar trebui să facă, iar apoi nu mai poate, este foarte greu de gestionat”, a declarat Artan într-un interviu publicat pe site-ul UEFA.
Un oficial al Departamentului de Stat al SUA a declarat pentru AFP că arbitrul era „asociat cu membri suspectați că fac parte din organizații teroriste”, motiv pentru care „nu era eligibil să intre în Statele Unite”.
Citește și - Cine transmite PSG - Aston Villa la TV în Supercupa Europei 2026. Ora și locul meciului
Artan a respins aceste acuzații, iar cazul a provocat indignare în Somalia, unde arbitrul a fost primit ca un erou la revenirea în țară.
„Este regretabil ceea ce s-a întâmplat cu arbitrul din Somalia”, a declarat la momentul respectiv președintele FIFA, Gianni Infantino, adăugând: „Nu deținem controlul asupra tuturor lucrurilor”.
Ca răspuns, UEFA, organismul care guvernează fotbalul european, a anunțat că Artan va arbitra Supercupa Europei, meciul dintre câștigătoarea Champions League, PSG, și deținătoarea trofeului Europa League, Aston Villa.
„Am fost norocos, dar am muncit foarte mult pentru a ajunge aici și sunt cu adevărat mândru. După cum vă puteți imagina, am crescut într-o situație dificilă, dar acest lucru nu m-a împiedicat să-mi urmez visurile”, a declarat Artan pentru UEFA.
Primul arbitru somalez care a oficiat la Cupa Africii pe Națiuni, în 2024, Artan urmează acum să conducă primul său meci în Europa.
„Să ai parte de aventuri, să creezi amintiri și să înveți lucruri noi este întotdeauna minunat. Când am primit acest telefon, pentru mine și familia mea a fost un moment cu adevărat foarte, foarte fericit”, a adăugat el.
Pentru a-și justifica decizia de a-l desemna pe Artan la Supercupa UEFA, forul european a invocat acordul semnat la finalul lunii aprilie cu Confederația Africană de Fotbal (CAF), prin care cele două confederații și-au propus să încurajeze cooperarea.
Numirea are însă și o dimensiune politică, UEFA fiind în mod regulat critică la adresa FIFA. Gestul capătă o semnificație și mai mare în contextul conflictului care, în ultimele două săptămâni, a opus forul european lui Gianni Infantino, în centrul disputei aflându-se planul abandonat de a deschide organizarea Cupei Mondiale către investitori privați.
Eșecul planului s-a datorat în mare măsură revoltei conduse de UEFA, care continuă să folosească inclusiv amenințarea unui boicot al competițiilor FIFA, inclusiv al Cupei Mondiale, în încercarea de a-l determina pe Infantino să demisioneze.
