Vești bune pentru Cristi Chivu: va putea conta pe căpitanul Lautaro Martinez la meciul cu AS Roma

Cristian Chivu
Cristian Chivusportinfoto / DeFodi Images / Profimedia

Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, va putea conta pe căpitanul său, atacantul Lautaro Martinez, la meciul de pe teren propriu cu AS Roma, programat duminică în campionatul de fotbal al Italiei, anunță mass-media din peninsulă.

Chivu va putea conta pe Lautaro Martinez

Corriere dello Sport precizează că Martinez a efectuat miercuri primul antrenament complet alături de coechipierii săi şi este pregătit să-şi crească şi mai mult nivelul de joc în zilele rămase până la duelul de pe San Siro.

Căpitanul lui Inter a suferit o întindere musculară la soleusul piciorului stâng, la jumătatea lunii februarie, în cursul meciului tur cu echipa norvegiană Bodo/Glimt din play-off-ul pentru optimile de finală ale Liga Campionilor.

Campionul mondial argentinian a ratat ultimele şase meciuri ale lui Inter în toate competițiile, serie în care elevii lui Chivu au obținut o singură victorie.

Citește și - Preşedintele UEFA a avertizat Italia că ar putea să piardă statutul de organizatoare a CE 2032

Publicația italiană anunță că atacantul argentinian urmează să joace din primul minut împotriva Romei, partidă contând pentru etapa a 31-a din Serie A.

Un alt jucător pe care Chivu se va putea baza la meciul cu AS Roma este atacantul Marcus Thuram, autorul unuia dintre golurile selecționatei Franței în amicalul cu Columbia (scor 3-1), disputat duminică în Statele Unite.

Meciul cu AS Roma este extrem de important pentru liderul Inter Milano în cursa pentru "scudetto". Echipa lui Chivu are un avans de şase puncte față de ocupanta locului secund, AC Milan, cu opt etape înainte de finalul sezonului.

Întâlnirea din capitala Lombardiei este una foarte importantă şi pentru AS Roma, ocupanta locului al şaselea în clasament, care luptă pentru calificarea în viitoarea ediție a Ligii Campionilor.

Lautaro Martinez
Lautaro MartinezFlashscore

Fotbal