Bastoni, amenințat cu moartea în urma meciului cu Juventus
Fundaşul lui Juventus a primit în mod controversat un al doilea cartonaş galben în minutul 42 al meciului de pe San Siro, câştigat de Inter cu 3-2, după ce Bastoni a susținut că a fost tras de tricou, deşi imaginile video au demonstrat că nu a existat niciun contact.
Internaționalul italian Alessandro Bastoni, care avea şi el un cartonaş galben şi, prin urmare, putea fi eliminat pentru simulare, a agravat situația cu o reacție jubilantă la cartonaşul roşu al adversarului său.
Arbitrul Federico La Penna a primit zeci de amenințări cu moartea şi se pare că a fost sfătuit de poliția italiană să nu-şi părăsească locuința în urma incidentului.
"La nivel personal, nu m-a afectat prea mult", a declarat Bastoni într-o conferință de presă în ajunul meciului din deplasare cu Bodo/Glimt, din prima manşa a play-off-ului pentru optimile Ligii Campionilor.
"Suntem expuşi acestui tip de analiză media, aşa că sunt obişnuit cu asta şi sunt capabil să mă descurc. Îmi pare mai rău pentru soția mea şi pentru fiica mea, care încă nu înțelege. A primi amenințări cu moartea este inacceptabil. Îmi pare rău pentru ea şi, de asemenea, pentru arbitrul La Penna, care s-a aflat în aceeaşi situație - deşi nu ar trebui să fie supuşi acestui tip de lucruri", a mai spus Bastoni.
"Am exagerat căderea odată ce am simțit contactul cu Kalulu pentru a încerca să obțin un fault, dar trebuie să-mi cer scuze pentru reacția mea de după, deoarece nu a fost plăcut de văzut, chiar dacă a fost foarte uman", a explicat Bastoni, vorbind alături de antrenorul principal Cristian Chivu într-o conferință de presă la care au mai participat căpitanul lui Inter, Lautaro Martinez, şi vicecăpitanul Nicolo Barella.
"Am fost prins în fierbințeala şi intensitatea unui meci atât de important. Îmi pare rău că lucrurile au decurs aşa. Cred că este corect să-mi asum responsabilitatea, dar caracterul meu şi cariera mea nu ar trebui puse la îndoială. Am jucat peste 300 de meciuri la profesionişti. Nu mă aşteptam la atâta zgomot - am văzut multă ipocrizie şi am auzit oameni spunând lucruri care pur şi simplu nu au sens. Nu sunt afectat mental sau fizic - sunt gata să joc", a adăgat Bastoni.
Inter a câştigat primele patru meciuri din Liga Campionilor în faza principală înainte de a aluneca în play-off după trei înfrângeri din ultimele patru partide.
Norvegienii de la Bodo/Glimt au încheiat cu victorii consecutive împotriva lui Manchester City şi Atletico Madrid.
Antrenorul Cristian Chivu anticipează un meci dificil în Norvegia: "Ştim cât de important este acest meci. Din păcate, nu ne-am asigurat calificarea directă în optimile de finală şi acum trebuie să trecem prin play-off împotriva unei echipe dure, care a cauzat probleme pentru City şi Atletico. Ştim că sunt o echipă puternică, datorită nivelului la care au ajuns în acest moment, dar şi datorită creşterii fotbalului norvegian, echipa lor națională calificându-se direct la Cupa Mondială."
Meciul de miercuri va fi al treilea disputat de Inter Milano în Norvegia, ultima deplasare a italienilor în această țară datând din septembrie 2002, când au remizat cu formația Rosenborg Trondheim (scor 2-2), în faza grupelor Champions League.
