Tensiune maximă în lotul lui Chivu după eșecul din Norvegia! Inter cere intervenția UEFA

Cristi Chivu
Cristi ChivuMARIUS SIMENSEN / Bildbyran Photo Agency / Profimedia

Deplasarea celor de la Inter Milano la Cercul Polar Arctic s-a transformat într-un adevărat coșmar, nu doar prin prisma rezultatului de pe tabelă, ci mai ales din cauza condițiilor de joc. După înfrângerea cu 3-1 suferită în fața lui Bodo/Glimt, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor, giganții italieni au explodat. Conform jurnaliștilor de la Gazzetta Dello Sport, zborul de întoarcere spre aeroportul Malpensa a fost dominat de o liniște apăsătoare, atmosfera fiind descrisă drept „sumbră”.

Principalul motiv de revoltă al milanezilor este starea gazonului artificial de pe stadionul Aspmyra. Conducerea „nerazzurrilor” susține că suprafața de joc a fost complet improprie fotbalului de elită, după ce utilajele grele folosite pentru deszăpezire au lăsat în urmă gropi și denivelări periculoase.

De altfel, Inter sesizase oficial delegații UEFA încă de dinaintea fluierului de start, exprimându-și îngrijorarea cu privire la siguranța jucătorilor.

Lautaro Martinez s-a accidentat pe ”un teren cu gropi”

Temerile italienilor s-au materializat în minutul 60, când căpitanul Lautaro Martinez a suferit o accidentare la gambă și a fost forțat să părăsească terenul.

Pierderea argentinianului este văzută de club ca o dovadă clară a faptului că meciul nu ar fi trebuit să se dispute în acele condiții. Pentru Cristian Chivu, situația devine critică, lista absenților mărindu-se după ce echipa îi pierduse deja pe Hakan Calhanoglu și Davide Frattesi.

Miza este și una financiară uriașă: o eventuală eliminare în manșa secundă ar priva clubul de venituri estimate la 11 milioane de euro. Oficialii milanezi sunt indignați de faptul că au fost obligați să joace pe o suprafață care a favorizat stilul gazdelor, obișnuite cu „patinajul”, în detrimentul fotbalului tehnic practicat de Inter.

Reacția lui Cristian Chivu

În ciuda furiei care domină clubul, antrenorul român a încercat să rămână obiectiv la finalul partidei. Deși a recunoscut dificultatea terenului, Chivu nu a căutat scuze și a punctat momentele în care echipa sa a pierdut controlul jocului.

Bodo/Glimt sunt mai obișnuiți cu acest teren, dar asta nu e o scuză. Sunt o echipă puternică și de calitate. La 1-1 am avut o ocazie majoră pe care trebuia să o tratăm mai eficient, iar apoi am primit două goluri identice, din faze despre care știam că reprezintă punctul lor forte”, a explicat tehnicianul român.

În timp ce echipa se pregătește pentru returul de pe San Siro, bătălia s-a mutat acum la sediul UEFA din Nyon.

Inter Milano solicită o reevaluare a standardelor pentru stadioanele din fazele eliminatorii, sperând ca acest „dezastru din Norvegia” să nu le ruineze întregul sezon european.