"A fost un Derby al Italiei de zile mari pe San Siro între nerazzurri și bianconeri, chiar dacă la scorul de 1-1 arbitrul La Penna a luat o decizie greșită: al doilea cartonaș galben arătat lui Kalulu nu a fost corect, astfel echipa lui Spalletti a rămas în 10 contra 11 din minutul 42. Emoționant apoi ultimul sfert de oră al derby-ului, cu Pio Esposito care a depășit Bătrâna Doamnă, Locatelli care a restabilit egalitatea, până la golul victoriei marcat de Zielinski în minutul 90", transmite Gazetta dello Sport, sub titlul: "Inter fuge, Juve furioasă".
"Ușor, așa!" Acesta a fost titlul de pe prima pagină a ziarului Tuttosport. Publicația precizează că eliminarea lui Kalulu a fost "inventată".
Corriere dello Sport a notat pe prima pagină: "Dauna".
Citește și: De ce nu a fost analizat la VAR cartonașul roșu acordat în Inter - Juventus
Corriere della Sera evidențiază nemulțumirile torinezilor. "Inter câștigă și își mărește avantajul. Juve furioasă pe arbitru". Publicația mai spune că "nu a existat niciun contact între fundașul francez Kalulu și Bastoni".
