Altele

Răzvan Sava a debutat în Serie A! Fostul portar al lui CFR a primit gol, dar echipa sa a câștigat

Răzvan Sava
Răzvan Sava Flaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia
În august, la debutul noului sezonul 2024/2025, Răzvan Sava (22 de ani) a plecat de la CFR Cluj, goalkeeperul român fiind cumpărat de Udinese pentru suma de 2,5 milioane de euro.

Monza - Udinese 1-2

Răzvan Sava și-a făcut debutul în Serie A, profitând de accidentarea suferită de nigerianul Maduka Okoye, portarul titular al celor de la Udinese.

Pe Stadio Brianteo din Monza, oaspeții au deschis repede scorul prin Lorenzo Lucca, în minutul 6, Udinese intrând la cabine în avantaj.

Chiar în startul actului secund, Sava a fost învins de Georgios Kyriakopoulos, stoperul grec reușind să aducă egalarea pentru trupa antrenată de Alessandro Nesta.

Rezumat video:

Un alt stoper s-a dovedit a fi salvator pentru Udinese: cu 20 de minute înainte de final, slovenul Jaka Bijol a punctat pentru 1-2, aducând 3 puncte importante pentru trupa de pe Dacia Arena, care ocupă în prezent locul 9 în Serie A, cu 20 de puncte după 15 etape. De partea cealaltă, Monza rămâne penultima în clasament, cu doar 10 puncte.

Citește și: VIDEO: Ziua și liderul în Superliga României! U Cluj revine pe primul loc după victoria cu CFR

La prima sa apariție din carieră în Serie A, Răzvan Sava a primit nota 7.1 din partea Flashscore.

Note
NoteFlashscore

În acest sezon, Sava a mai apărat poarta lui Udinese în șaisprezecimile Cupei Italiei, când echipa sa a trecut de divizionara secundă Salernitana cu 3-1.

Okoye, titularul de drept din echipa lui Kosta Runjaic, a fost operat la mână, însă pentru moment nu se știe cât de îndelungată va fi absența sa.