Cagliari a renunțat la Davide Nicola, tehnicianul instalat la începutul sezonului. Echipa a încheiat campionatul pe locul 15, cu o medie de 1,02 puncte pe meci în cele 41 de partide disputate sub comanda antrenorului în vârstă de 52 de ani.
Davide Nicola nu mai este antrenorul lui Cagliari
”Drumurile lui Cagliari Calcio și Davide Nicola se despart. Clubul dorește să-i mulțumească domnului Nicola și echipei sale pentru munca, seriozitatea și pasiunea de care au dat dovadă în acest sezon, care a culminat cu menținerea echipei în prima divizie.
Îi urăm domnului și echipei sale mult succes în continuarea carierei lor profesionale”, a fost mesajul postat pe rețelele de socializare de către reprezentanții clubului Cagliari.
Viitor incert pentru Răzvan Marin
Răzvan Marin a început sezonul ca titular, dar a fost utilizat tot mai puțin pe parcurs. Mijlocașul român a adunat 1.543 de minute în 35 de meciuri, reușind 3 goluri și 2 pase decisive. Recent, în presa italiană au apărut numeroase zvonuri potrivit cărora Marin este tot mai aproape să părăsească gruparea din Sardinia.
Cota de piață a lui Răzvan Marin este de 3,5 milioane de euro, potrivit portalului Transfermarkt.
Mijlocașul român și Davide Nicola au mai colaborat și la Empoli.
