Directorul sportiv Marco Ottolini, demis de Genoa
”Genoa anunță că a încheiat colaborarea cu directorul sportiv Marco Ottolini”, se arată într-un comunicat.
Ottolini, în vârstă de 45 de ani, era în funcție din septembrie 2022 şi a plătit prețul pentru începutul dezastruos de sezon al lui Genoa, care a acumulat doar trei puncte în nouă meciuri (trei remize, şase înfrângeri), cel mai slab bilanț din istoria sa în această etapă a sezonului.
Ottolini ar urma să ajungă la Juventus Torino, tot ca director sportiv.
Antrenorul Patrick Vieira, pe făraș?
Conform presei italiene, Genoa s-ar putea despărți şi de Vieira, chiar înainte de următorul meci, cu Sassuolo, de luni, sau a doua zi după această partidă din etapa a 10-a din Serie A.
La începutul acestei săptămâni, Dan Şucu şi-a exprimat ”încrederea totală în Vieira” şi a spus că ”nu avem niciun plan B, C sau D”.
Însă înfrângerea de acasă împotriva lui Cremonese (2-0) a determinat conducerea să ia măsuri.
Pentru primul său sezon la cârma ”grifonului”, în sezonul 2024-25, Vieira, sosit după a 12-a etapă, a terminat sezonul pe locul 13, cu doisprezece puncte avans față de prima echipă retrogradată.
Fostul internațional francez, campion mondial în 1998 şi campion european în 2000, şi-a prelungit contractul la începutul lunii iunie până în 2027.
Vieira, în vârstă de 49 de ani, şi-a început cariera de antrenor la echipele de tineret ale lui Manchester City, apoi a condus New York City FC în Major League Soccer (MLS) din 2015 până în 2018. La fel ca Manchester City, New York City FC face parte din City Football Group. Ulterior, el a antrenat echipele Nice (2018-20), Crystal Palace (2021-23) şi Strasbourg (2023-24).

