Ajuns în China de mai bine de o săptămână, Stanciu a primit imediat rolul de lider al echipei, urmând să poarte pe tricou prestigiosul număr 10.
Oficialii clubului chinez s-au arătat extrem de entuziasmați de această achiziție, descriindu-l pe mijlocașul român drept un jucător modern, capabil să aducă un plus de creativitate și o experiență vastă acumulată în competițiile de top.
Reprezentanții celor de la Dalian Yingbo au scos în evidență, în cadrul comunicatului oficial, principalele atuuri pe care se bazează odată cu sosirea lui Stanciu.
Aceștia mizează pe viziunea sa de joc, dar și pe execuțiile sale de la distanță sau din lovituri fixe.
”Stanciu excelează în special la capitolul paselor decisive și la finalizările în treimea adversă. Credem cu tărie că sosirea sa va spori considerabil forța generală a echipei și ne va ajuta să obținem rezultate excelente în noul sezon al Superligii Chineze. Bun venit în familie, Stanciu!”, au transmis oficialii asiatici.

Mircea Lucescu oferă garanții
Transferul în China a ridicat semne de întrebare privind viitorul lui Stanciu la echipa națională, mai ales că ultima sa convocare data din septembrie 2025. Totuși, selecționerul Mircea Lucescu a intervenit prompt pentru a liniști spiritele înainte de barajul decisiv cu Turcia.
„Il Luce” a dezvăluit că a discutat deja cu fotbalistul și l-a asigurat că rămâne o piesă de bază pentru „tricolori”, indiferent de distanța geografică. Lucescu consideră că este esențial ca Stanciu să evolueze constant și a subliniat că acest transfer este unul benefic atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar.
”Nu se pune problema să nu fie chemat. Este important să joace meci de meci. Va face pregătire acolo și va avea suficient timp. Este un contract pe care îl merită cu prisosință”, a explicat selecționerul, conform digisport.ro.
