Cristi Chivu a mărturisit că educația sa își are rădăcinile în momentele simple din copilărie, insuflate de tatăl său:
„Tatăl meu mă trimitea acasă cu tramvaiul după antrenamente. Cred că acesta a fost modul lui de a-mi insufla anumite valori. Privind acum în urmă, sunt convins că acele momente m-au ajutat enorm, pentru că am învățat să mă descurc pe cont propriu. Dimineața mergeam la școală, luam transportul în comun pentru a ajunge la timp la pregătire și apoi trebuia să revin la cursuri. Deși avea mașină, nu s-a oferit niciodată să mă ducă el mai repede”, a povestit Chivu, amintind că trebuia să își rezolve singur întârzierile pentru a-și respecta promisiunile.
Dificultatea de a fi tată versus meseria de antrenor
Comparând rolul de părinte cu cel de tehnician, Chivu consideră că misiunea din familie este de departe cea mai solicitantă, deși încearcă să aducă aceeași căldură și în vestiar:
„Fără îndoială, este mai greu să fii tată, pentru că responsabilitatea este imensă. Totuși, nu e ușor să faci comparații, fiindcă îmi tratez jucătorii ca și cum ar fi copiii mei. Sigur, există o diferență: ei sunt băieți, eu am două fete, așa că abordarea se schimbă puțin. Cu fiicele mele am încercat mereu să transmit valorile corecte și să ofer criticile constructive de care un adolescent are nevoie. Am procedat la fel încă de la începuturile mele ca antrenor la Under-14. Aveam în față băieți de 13 ani care visau să devină fotbaliști profesioniști, însă la acea vârstă prioritare rămân jocul și dezvoltarea armonioasă.”
Purtarea banderolei de căpitan reprezintă un alt capitol esențial pentru fostul internațional. El susține că un lider are nevoie de inteligență emoțională și maturitate pentru a gestiona presiunea, dând exemplul lui Pio Esposito. Pe tânărul atacant l-a promovat la echipa Primavera cu doi ani mai devreme și i-a oferit banderola, iar ulterior Esposito a demonstrat un curaj ieșit din comun: a părăsit zona de confort de la tineret (unde marcase 17-18 goluri) și s-a transferat în Serie B, unde a confirmat spectaculos marcând 17 goluri în duelurile cu fotbaliști maturi.
Tripla istorică din 2010 și atașamentul total față de naționala României
Referindu-se la momentul de vârf al carierei, cucerirea "triplei" istorice cu Inter în 2010 (UEFA Champions League, Serie A și Coppa Italia), Chivu a mărturisit că s-a bucurat doar pentru o clipă scurtă, fiind proaspăt revenit după o operație extrem de gravă la cap suferită în luna ianuarie. Trecând de la incertitudinea de a mai putea juca la triumful european în doar două luni și jumătate, gândul său a rămas totuși la reprezentativa României:
„În ciuda acestor succese, gândul meu a rămas mereu la echipa națională, simțind din plin această responsabilitate. Purtam banderola de căpitan și nu doream sub nicio formă să pară că succesul mi s-a urcat la cap. Deși selecționerul îmi oferise câteva zile libere suplimentare, am refuzat categoric: «Nu, sunt căpitanul echipei și trebuie să mă prezint la lot la fel ca oricare alt coleg».”
Despre trofeul Ligii Campionilor, fostul fundaș spune că este visul oricărui fotbalist, o competiție cu o motivație aparte unde „nicio sumă de bani și nicio idee tactică nu pot cumpăra succesul”, totul depinzând de forma din luna martie.
În prezent, din postura de antrenor la Inter, Chivu preferă să nu își facă planuri pe termen lung, ci să se concentreze pe progresul zilnic: „Prefer să îmi fixez obiective intermediare, pe termen scurt, fără să mă proiectez direct la finalul drumului. Construind pas cu pas și atingând fiecare țintă în parte, îți oferi șansa de a visa la lucruri mărețe. Cu totii, începând cu mine, ne dorim să fim cea mai bună versiune a noastră”.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.
