Atacantul nigerian Ademola Lookman a fost amendat de clubul său, Atalanta, după ce a fost absent timp de două săptămâni pentru că a insistat să obțină un transfer la echipa antrenată de Cristian Chivu, Inter Milano, lucru refuzat de gruparea din Bergamo, informează miercuri agenția ANSA.
Ratează primele 2 partide din Serie A
Lookman, în vârstă de 27 de ani, care a jucat pentru Charlton, Everton, Leipzig, Fulham şi Leicester, a primit, de asemenea, ordin să se antreneze singur până pe 2 septembrie, ceea ce înseamnă că va rata meciurile Atalantei din Serie A împotriva celor de la Pisa şi Parma.
Odată cu venirea fundaşului polonez în vârstă de 23 de ani, Nicola Zalewski, la Atalanta de la Inter, speranțele lui Lookman de a ajunge la Nerazzurri s-au spulberat definitiv.
Fotbalistul nigerian a menționat recent pe X ”luni de promisiuni încălcate şi tratament nedrept”, deplângând respingerea unei oferte de transfer pe care a considerat-o a fi în conformitate cu aşteptările conducerii Atalantei.