Leao, aproape de prelungire. Care ar fi clauza de reziliere a noului contract cu Milan

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Leao, aproape de prelungire. Care ar fi clauza de reziliere a noului contract cu Milan

Leao, aproape de prelungire. Care ar fi clauza de reziliere a noului contract cu Milan
Leao, aproape de prelungire. Care ar fi clauza de reziliere a noului contract cu MilanProfimedia
AC Milan a învins la scor retrogradata Sampdoria, dar se află abia pe locul 5 în Serie A, în afara locurilor de Champions League.

”Diavolii” nu au mai reușit să repete performanța de anul trecut când au câștigat titlul, iar calificarea în semifinale Champions League a fost umbrită de eliminarea în fața marilor rivali de la Inter.

Cu toate astea, oficialii de pe San Siro pregătesc sezonul următor, iar primul obiectiv este prelungirea contractului cu principala sa vedetă, Leao.

Potrivit jurnalistului Gianluca Di Marzio, reprezentanții fotbalistului se vor întâlni joi sau vineri cu conducerea milaneză pentru a parafa un nou contract valabil pe următoarele cinci sezoane.

Noul acord ar urma să-i aducă portughezului un salariu anual de cinci milioane de euro și va include o clauză de eliberare de 175 de milioane de euro.

Leao a marcat în acest sezon 13 goluri și a oferit zece pase decisive pentru AC Milan, în cele 33 de apariții în Serie A sub conducerea lui Stefano Pioli.