Inter Milano demarează negocierile pentru prelungirea contractului atacantului Lautaro Martinez

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Inter Milano demarează negocierile pentru prelungirea contractului atacantului Lautaro Martinez
Actuala înțelegere a lui Martinez cu gruparea de pe San Siro va expira în 2026
Actuala înțelegere a lui Martinez cu gruparea de pe San Siro va expira în 2026Profimedia
Clubul de fotbal Inter Milano va demara săptămâna aceasta negocierile pentru prelungirea contractului atacantului argentinian Lautaro Martinez, căpitanul actualului lider din Serie A, informează Gazzetta dello Sport.

Oficialii grupării milaneze vor să profite de deplasarea în Spania pentru meciul cu Atletico Madrid, programat miercuri seară, pentru a discuta cu impresarul lui Martinez, Alejandro Camano, care va fi prezent la rândul său la jocul de pe stadionul Metropolitano.

Cotidianul sportiv italian subliniază că atât responsabilii lui Inter Milano, cât şi Lautaro Martinez, sunt dornici să semneze un nou acord, însă nu au fost deocamdată finalizați încă termenii acestuia, inclusiv salariul şi durata contractului.

Actuala înțelegere a lui Martinez cu gruparea de pe San Siro va expira în 2026, ceea ce înseamnă că nu există încă o urgență pentru reînnoirea sa, dar clubul italian ar dori să încheie cât mai repede problema viitorului atacantului său vedetă.

Gazzetta relatează că Inter este pregătită să-i ofere lui Lautaro un salariu de opt milioane de euro pe sezon, plus bonusuri, în timp ce campionul mondial ar dori o sumă mai apropiată de 10 milioane de euro.

Bonusurile incluse în contract vor fi o parte importantă a negocierilor. Cu diverse suplimente incluse, Lautaro Martinez ar putea deveni cel mai bine plătit jucător din Serie A.