20 aprilie 1986. Roma și Juventus erau la egalitate în fruntea clasamentului, cu doar două etape rămase până la finalul sezonului. În acea zi, Giallorossi întâlneau pe teren propriu pe Lecce, echipă deja retrogradată, în timp ce Bianconeri au jucat împotriva celor de la Milan. Situația părea să favorizeze clar echipa din capitală, care părea aproape să câștige fără probleme al treilea Scudetto, grație formei lor excelente. Nimic mai înșelător! Lecce a reușit o victorie istorică pe stadionul Olimpico, într-un meci în care mijlocașul ofensiv argentinian Juan Barbas a înscris o "dublă" memorabilă.
Barbas, astăzi se joacă Roma - Lecce...
A trecut mult timp de atunci, dar a fost un meci istoric și este imposibil de uitat. În acel an marcasem doar două goluri până în penultima zi, iar acolo am marcat tot atâtea goluri în mai puțin de un sfert de oră.
Acea echipă a Romei părea să se îndrepte spre Scudetto. Tu, pe de altă parte, erai deja în Serie B cu Lecce.
Pentru noi a fost un meci ca oricare altul, sincer. Eram deja retrogradați și în multe meciuri nu am cules ceea ce am semănat. Dar am intrat pe teren pentru a le oferi fanilor din Lecce o recompensă în ciuda retrogradării.
Totuși, Roma se afla într-un moment foarte bun și era pe un trend pozitiv.
Înainte de startul meciului, când am ieșit pe teren pentru a verifica ce crampoane să folosim, i-am văzut pe președintele Dino Viola și pe primarul de atunci (Nicola Signorello, n.r.) făcând turul stadionului. Deja sărbătoreau. Pot spune, privind acum în urmă, că asistând la acele momente ne-a motivat într-un fel să dăm tot ce aveam mai bun. Într-un fel, să stricăm petrecerea anunțată a Romei.
Și ați reușit. Chiar dacă a început prost.
În minutul șapte, Graziani marcase deja. Și ne-am gândit: "Gata, acum o să ne dea zece goluri." Îi aveau pe Boniek, Giannini, o sumedenie de jucători extraordinari. Apoi Di Chiara a egalat și câteva minute mai târziu Pasculli a obținut un penalty. L-am executat cu tot calmul din lume și am marcat.
Ce ai simțit în acel moment?
Pentru mine a fost relativ simplu să execut. Nu aveam nimic de pierdut, așa că am intrat pe teren relaxați și liniștiți. Dar, când am marcat, am văzut un contrast izbitor: stadionul s-a oprit pentru o secundă, apoi a început din nou să-și încurajeze jucătorii. Însă aceștia păreau paralizați. Începuseră să le fie cu adevărat frică. De fapt, nici nu mai înțelegeau ce li se întâmplă.
Apoi, în repriza a doua a venit un alt gol al tău.
Tot Pasculli a creat pericol, aducând mingea în fața porții. Eu am fost rapid, am recuperat-o, l-am driblat pe Tancredi și am înscris. Fără îndoială, acesta a fost golul decisiv din cariera mea. Roma a redus din diferență spre final, dar era deja prea târziu. Erau complet în stare de șoc. Nu puteau să creadă că le-am luat Scudetto-ul.
Toate acestea pe Olimpico, unde, cu doi ani înainte, pierduseră finala Cupei Europene în fața lui Liverpool. Numele tău era practic asociat cu cel al lui Grobbelaar.
(n.r râde). Nu fusese un meci de Liga Campionilor, dar înțeleg comparația. Fotbalul este incredibil.
Au existat zvonuri legate de o posibilă motivație financiară din partea Juventus.
Ni s-au reproșat multe lucruri, că ne-ar fi mituit cu bani etc... Nimic mai fals. Noi intrasem pe teren doar pentru a reprezenta Lecce. Nu spun că a lua Scudetto-ul Romei a fost o compensație, dar în acea perioadă, în anumite meciuri pe care trebuia să le câștigăm, am fost înfrânți. Acea zi însă, a fost istorică. Și, sincer, am fost norocos să fiu protagonistul acelui moment.
Au fost fani ai lui Lecce la Olimpico în acea zi?
Dacă au fost, nu i-am auzit niciodată, pentru că zgomotul fanilor locali era prea puternic. Stadionul era tot galben și roșu.
Ați primit amenințări după cele întâmplate?
Nu, dar este adevărat că am petrecut mai bine de o oră în vestiar înainte de a părăsi Olimpico, evident escortați de poliție. A fost o situație suprarealistă, orașul era îmbrăcat elegant și noi am stricat totul. De asemenea, a fost ciudat pentru noi.
Chiar și astăzi îmi amintesc acele două goluri, jumătate din cele marcate în acel sezon.
Și înainte de Roma - Lecce m-au sunat, așa cum ai făcut și tu (n.r. râde). Dar pot să vă asigur că în timp ce jucam eram în transă competițională și după golul de 1-3 nici nu mi-am dat seama că ucisesem visul Romei. Am jucat pentru echipa mea și nimic altceva. Faptul că am jucat fără presiune ne-a făcut să jucăm cel mai bun meci posibil.
Ce face Barbas astăzi?
Lucrez cu Atletico Racale, o echipă din Eccellenza. Am vrut să mă întorc în Salento și iată-mă aici. Mi-ar fi plăcut să ajung la Lecce, dar nu au vrut niciodată să-mi ofere o oportunitate.
Cu toate acestea, conform unui sondaj al fanilor, tu și Ernesto Chevanton sunteți cei mai buni jucători din istorie ai clubului din Salento.
Sunt fericit să aud asta. Și pe stradă sunt oameni care mă salută și își amintesc cu drag de mine, în timp ce tinerii nu știu cine sunt. Și asta e normal. Văd asta și la băieții pe care îi antrenez.
Meciul de astăzi dintre Roma și Lecce pune față în față două echipe cu câte 13 puncte fiecare. Este practic un meci pentru salvare.
Roma, însă, a fost construită pentru a merge în Europa, în timp ce Lecce are mereu obiectivul de a se salva. Desigur, dacă ne uităm acum la clasament, totul pare incredibil, ca în acea după-amiază de mai din 1986.
Cum o vedeți pe Lecce anul acesta?
Mi-a plăcut Gotti ca antrenor, îl consider o persoană serioasă, cu principii, dar știm cum este fotbalul, unde rezultatele fac legea. Nu-l cunosc pe Giampaolo, dar se spune că este un antrenor bun care a avut ghinion la AC Milan. Împotriva lui Juventus, Lecce a obținut o remiză excelentă. Sincer, sper să aibă mai multă liniște anul acesta.
Există vreun jucător din echipa de astăzi în care te regăsești?
Nu, dar asta și pentru că fotbalul s-a schimbat. Am avut norocul să joc în Serie A cu Maradona, Platini, Zico, Boniek. Astăzi este diferit. Când am jucat eu, era un campionat de elită.