Altele

Daniel Maldini a semnat cu echipa Atalanta Bergamo

Daniel Maldini
Daniel MaldiniPhoto AC Monzaby Studi / LaPresse / Profimedia
Internaționalul italian Daniel Maldini, fiul căpitanului emblematic al echipei de fotbal AC Milan, Paolo Maldini, s-a despărțit de Monza, "lanterna roşie" din Serie A, şi a semnat cu formația Atalanta Bergamo.

"Atalanta este încântată să anunțe transferul definitiv al atacantului Daniel Maldini, în vârstă de 23 de ani", a anunțat clubul din Bergamo într-un comunicat.

Suma de transfer se ridică la zece milioane de euro, din care jumătate va merge către AC Milan, clubul formator al lui Daniel Maldini.

Atacantul care a debutat la naționala Italiei în octombrie 2024, a fost achiziționat în vară de Monza, pentru cinci milioane de euro, după ce jucase anterior la această echipă, sub formă de împrumut, în partea a doua a sezonului 2023-2024.

În acest sezon, Daniel Maldini a marcat trei goluri în 20 de meciuri disputate în Serie A.

Monza, echipă deținută de membrii familiei Berlusconi, foştii proprietari ai clubului AC Milan, a câştigat doar două meciuri începând din luna august şi se află în prezent la şapte puncte de primul loc neretrogradabil.

Maldini soseşte acum la o formație ambițioasă şi mult mai bine clasată. Atalanta se află pe locul 3 în Serie A, fiind calificată în play-off-ul actualei ediții a Ligii Campionilor.

Însă gruparea din Bergamo trebuie să suplinească absența celui mai bun marcator al său, atacantul nigerian Ademola Lookman, indisponibil pentru o perioadă de cel puțin trei săptămâni din cauza unei accidentări la genunchiul drept.