Liber de contract după despărțirea de Wydad Casablanca, Ziyech a ajuns la Rio de Janeiro și va efectua vizita medicală înainte de a deveni oficial noul jucător al lui Botafogo.
”Brazilia este țara numărul unu când vine vorba despre fotbal”
Fostul jucător al lui Chelsea s-a declarat încântat de alegerea făcută și a vorbit despre dorința sa de a descoperi fotbalul brazilian.
”Totul a decurs bine. Zborul a fost puțin lung, dar sunt foarte entuziasmat. Rio a fost mereu pe lista mea de locuri pe care voiam să le vizitez, iar acum acest lucru a devenit realitate. Sunt foarte încântat.
Brazilia este țara numărul unu când vine vorba despre fotbal. Aici, fotbalul este un mod de viață, iar eu vreau să trăiesc această experiență”, a declarat Ziyech pentru canalul oficial al clubului.
Ziyech a înscris nouă goluri pentru Wydad
Născut în Țările de Jos, Ziyech s-a remarcat în tricoul lui Ajax, înainte de a evolua pentru Chelsea și Galatasaray. Ulterior, marocanul a mai trecut pe la Al-Duhail și Wydad Casablanca.
În perioada petrecută la formația marocană, Ziyech a înregistrat nouă goluri și două pase decisive în 16 apariții.
La nivel internațional, acesta a făcut parte din generația Marocului care a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale din 2022. Selecționata africană a obținut atunci cea mai bună performanță din istoria continentului la un turneu final mondial.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

