Andrej Kostic s-a înțeles cu AC Milan
Considerat unul dintre cei mai promițători jucători din fotbalul european, Kostic, născut în 2007, a ajuns deja la Milano și urmează să efectueze vizita medicală înainte de oficializarea mutării.
Transferul vine după negocieri începute încă din perioada de mercato de iarnă, când clubul italian a încercat fără succes să îl aducă pe atacant. De această dată, cele două cluburi au ajuns la un acord, iar Milan își asigură astfel un jucător de perspectivă pentru viitor.

În iarnă, "rossonerii" propuseseră o ofertă de 2-3 milioane de euro, care putea crește până la 7-8 milioane prin bonusuri, însă Partizan nu a acceptat condițiile la acel moment. În cele din urmă, negocierile au fost reluate și finalizate cu succes.
