Atmosferă de vis, amintiri și lacrimi! Generația de Aur își ia adio cu o victorie în fața Stelelor Lumii

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Atmosferă de vis, amintiri și lacrimi! Generația de Aur își ia adio cu o victorie în fața Stelelor Lumii

Actualizat
Gheorghe Hagi
Gheorghe HagiProfimedia
Cei peste 50.000 de fani prezenți pe Arena Națională au avut parte de un spectaculos desăvârșit, mulți dintre fani rememorând performanța spectaculoasă a naționalei României la Mondialul din 1994, acolo unde Generația de Aur s-a oprit în faza sferturilor de finală. Cu celebrul Jose Mourinho pe bancă, Stelele Lumii au condus la pauză cu 1-2, însă tricolorii au revenit în partea secundă datorită unor momente de geniu oferite de Gheorghe Hagi.

Generația de Aur – Legendele Lumii 3-2

În minutul 5 al întâlnirii, jocul a fost oprit pentru un moment de reculegere pentru Daniel ”Didi” Prodan, component de bază al Generației de Aur la mondialul din 1994, decedat pe 16 noiembrie 2016. Fanii prezenți pe Arena Națională i-au scandat numele lui Didi Prodan și au afișat o coregrafie specială pentru regretatul stoper.

Momentul era programat pentru minutul 3 al întâlnirii, numărul pe care Didi Prodan l-a purtat pe tricou la echipa națională.

După ce arbitrul Crăciunescu a reluat partida, Gheorghe Hagi a fost primul tricolor care l-a pus la încercare pe portarul Dida, în vreme ce în careul advers Rivaldo a încercat și el să îl surprindă pe Prunea.

Florin Prunea a avut o intervenție bună la un șut din unghi expediat de Candela, în vreme ce Hagi a încecat din nou poarta brazilianului Dida cu o execuție de la mare distanță.

După un sfert de oră de joc, partida a fost oprită pentru o pauză de hidratare.

După 18 minute, Nuno Gomes a înscris pentru Legendele Lumii, însă reușita a fost anulată pentru o poziție de offside. Fostul mare atacant portughez a solicitat intervenția VAR, iar centralul Crăciunescu s-a conformat și a mers la marginea terenului pentru a revedea faza. VAR-ul a confirmat faptul că golul trebuie anulat.

Jocul s-a mutat rapid la cealaltă poartă, acolo unde Viorel Moldovan a fost refuzat de Dida, tricolorii obținând o lovitură de colț.

Karagounis, campion european cu Grecia în 2004, a nimerit bara porții lui Prunea.

La faza imediat următoare, Stelele Lumii deschideau scorul prin Rivaldo, care l-a învins pe Prunea cu un șut din marginea careului.

Tricolorii au replicat prin Sabău, a cărui centrare periculoasă în gura porții a fost respinsă de portarul Dida, care a plonjat dintre buturi.

Într-o atmosferă de festival pe Arena Națională, Goran Pandev, fostul atacant nord-macedonean, a înscris pentru 2-0.

Hagi a avut un moment de magie și a trimis o centrare bună pentru Adrian Ilie, a cărui lovitură de cap a fost respinsă în corner de Dida.

Într-o situație de 1 la 1 cu Dida, Hagi a fost din nou refuzat de goalkeeperul brazilian. Șutul lui Basarab Panduru a fost de asemenea blocat, pentru ca din a doua încercare fostul mijlocaș să înscrie superb din afara careului și să reducă astfel din diferență, din pasa lui Gică Hagi.

În partea secundă, argentinianul Saviola, fostul atacant al Barcelonei, a fost blocat de Bogdan Stelea. Goalkeeperul a avut apoi o dublă intervenție în fața bulgarului Hristo Stoichkov.

Tricolorii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă după ce portarul Sebastien Frey a avut o intervenție întârziată asupra lui Jean Vlădoiu. Din 11 metri, Gheorghe Hagi, revenit pe teren, a adus egalarea pentru Generația de Aur.

Goran Pandev a încercat un lob peste Stelea, însă balonul s-a oprit deasupra bării transversale.

O fază superbă orchestrată de tricolori, cu Hagi în prim-plan, a dus la golul de 3-2, Generația de Aur fiind pentru prima dată în avantaj în această partidă. Regele l-a găsit cu o pasă lungă pe Dorinel Munteanu, iar cel din urmă a centrat perfect în careu pentru ca lovitura de cap a lui Costel Gâlcă să trimită balonul în plasă.

Tricolorii au rezistat până la final, grecul Karagounis având cele mai mari ocazii din tabăra adversă.

Echipele de start

Generația de Aur: Prunea - Petrescu, Răzvan Prodan, Belodedici, D. Munteanu - Sabău, Lupescu, Popescu, Dumitrescu - Răducioiu, Hagi;

World Stars: Dida - Maicon, Panucci, Djukic, Candela - Edmilson, Giovanni, Karagounis, Rivaldo - Stoichkov, Nuno Gomez;

Monica Anghel va intona imnul național. Arbitrul de centru va fi Ion Crăciunescu.

Cu o oră înainte de startul partidei s-au format cozi imense în jurul Arenei Naționale din Capitală, peste 30.000 de fani fiind deja prezenți pentru a asista la meciul de adio al fotbaliștilor care au scris istorie pentru România la Campionatul Mondial din 1994.

Lotul Generației de Aur:

PORTARI: Florin Prunea, Bogdan Stelea, Ștefan Preda

FUNDAȘI: Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymes, Gheorghe Mihali, Corneliu Papură, Răzvan Prodan

MIJLOCAȘI: Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă, Ionuț Lupescu

ATACANȚI: Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie, Marian Ivan

ANTRENORI: Anghel Iordănescu, Gabi Balint

Lotul legendelor:

PORTARI: Dida, Sebastien Frey

FUNDAȘI: Christian Panucci, Levan Kobiashvili, José Edmílson Gomes de Moraes, Maicon Douglas Sisenando, Vincent Candela, Fernando Couto, Juanito Gutiérrez, Paul Bodin, Miroslav Djukic, Christian Zaccardo

MIJLOCAȘI: Rivaldo, Christian Karembeu, Jari Litmanen, Gökhan Inler, Giorgos Karagounis, Marcos Senna

ATACANȚI: Hristo Stoichkov, Goran Pandev, Giovanni Silva de Oliveira, Javier Saviola, Nuno Gomes

ANTRENOR: Jose Mourinho

Mențiuni