Altele

VIDEO Alt eurogol reușit de Nicolae Stanciu! Căpitanul naționalei e pe val în Arabia Saudită

Nicolae Stanciu (la minge) a marcat pentru a treia etapă consecutiv
Nicolae Stanciu (la minge) a marcat pentru a treia etapă consecutivDamac Official X
Căpitanul echipei naționale a României, Nicolae Stanciu, traversează o perioadă excelentă de formă, reușind să marcheze al treilea gol în tot atâtea etape pentru formația sa Damac.

Internaționalul român a reușit să deschidă scorul cu o execuție splendidă în duelul din deplasare cu Al Fayha. Stanciu a driblat la marginea careului advers și a șutat cu efect în diagonală, mingea oprindu-se în colțul lung. 

Din păcate pentru Damac, gazdele au reușit să marcheze de două ori în doar trei minute la începutul reprizei secunde (48, 51) și au luat toate cele trei puncte. 

Stanciu a primit nota 7,4 din partea Flashscore. 

Notele jucătorilor
Notele jucătorilorFlashscore

Cu patru etape înainte de finalul sezonului, echipa lui Stanciu ocupă locul 13, cu 31 de puncte, la doar două puncte peste prima poziție retrogradabilă.