Înfrângerea în fața lui Fulham din Cupa Angliei a agravat un început dezastruos al mandatului lui Amorim, cu United pe locul 14 în Premier League, la 34 de puncte în spatele liderului Liverpool și la numai 6 de primul loc retrogradabil.
Cu toate acestea, antrenorul portughez a declarat că are planuri mari și că muncește foarte mult pentru a aduce un nou titlu pe Old Trafford.
Un obiectiv ambițios având în vedere starea actuală a echipei și faptul că United nu a mai câștigat titlul din 2013.
"Scopul este să câștigăm Premier League, așa că știu că pierdem meciuri și trofee în acest sezon, dar obiectivul este să câștigăm din nou Premier League", a declarat Amorim.
"Nu știu cât timp va dura, dar acesta este obiectivul nostru. Putem suferi un pic în aceste înfrângeri, mult uneori, dar avem un obiectiv, așa că continuăm înainte, indiferent de situație."
Ideea ca United să ajungă din nou în topul fotbalului englez pare fantezistă în acest moment.
Amorim a câștigat doar cinci din cele 16 meciuri de campionat pe care le-a condus.
"Este imposibil de știut (cât timp va dura)", a adăugat el.
"Dar începem să ne mișcăm. Cred că jucătorii sunt mai buni, înțelegem mai bine liga, știm ce să facem cu echipa, care este viitorul și vom vedea în viitor ".
Atenția imediată a lui United se îndreaptă spre Europa League, care este acum singura lor speranță de a obține un trofeu în acest sezon.
Elevii lui Amorim se confruntă cu un meci dificil în optimi de finală împotriva Real Sociedad.