Pentru următorii cinci ani, Ryan Gravenberch va fi jucătorul lui Liverpool. Fotbalistul olandez urmează să efectueze vizita medicală pentru noua sa echipă.
Ryan Gravenberch, jucătorul lui Liverpool
Gravenberch s-a arătat adesea nemulțumit de situația în care se afla la Bayern, considerând că prinde mult prea puține minute de pe teren. Acesta a fost principalul motiv pentru care fotbalistul din Țările de Jos a fost de acord cu o nouă provocare în carieră.
De altfel, Thomas Tuchel, fostul său antrenor de la clubul bavarez, a declarat faptul că mijlocașul simte că are șanse mai mari să prindă echipa la Liverpool.