Salt la conținutul principal

Rodri va fi operat după triumful de la CM 2026! Maresca răspunde zvonurilor despre Real Madrid

Rodri, campion mondial cu Spania în 2026
Rodri, campion mondial cu Spania în 2026Daniel Torok/White House / Zuma Press / Profimedia

Fotbalistul spaniol Rodri, câștigător al Cupei Mondiale 2026, va fi operat luni din cauza unei probleme la spate, a confirmat vineri (24 iulie) noul antrenor al lui Manchester City, Enzo Maresca, informează BBC.

Căpitanul naționalei Spaniei, în vârstă de 30 de ani, și-a condus țara spre triumful la Cupa Mondială săptămâna trecută și a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.

O nouă perioadă de recuperare pentru Rodri

Ultimele două sezoane ale mijlocașului la nivel de club au fost puternic perturbate. O accidentare la ligamentul încrucișat anterior l-a ținut departe de teren în cea mai mare parte a sezonului 2024-2025, iar ulterior o serie de recidive l-au făcut adesea indisponibil în stagiunea trecută.

Câștigătorul Balonului de Aur a revenit la cea mai bună formă la Cupa Mondială. În cadrul primei conferințe de presă de la numirea sa pe banca lui City, Maresca a anunțat însă că Rodri are nevoie de o intervenție chirurgicală, urmată de o perioadă de recuperare.

”Acum, are o operație luni. Apoi are nevoie de o vacanță, trebuie să se odihnească și să se refacă, iar ulterior va reveni alături de noi”, a spus tehnicianul italian.

Maresca respinge zvonurile despre Real Madrid

Antrenorul nu a oferit detalii suplimentare despre momentul în care ar putea reveni Rodri, însă a respins speculațiile privind viitorul spaniolului pe Etihad Stadium. În ultima săptămână, mijlocașul a fost asociat cu un transfer la Real Madrid.

”În jurul marilor jucători există întotdeauna speculații, așa că nu mă îngrijorează acest lucru”, a afirmat Maresca.

”Cred că este normal, și pentru că ei (Spania) au câștigat Cupa Mondială, și pentru că el este unul dintre cei mai buni jucători. Cred că orice antrenor și-l dorește pe Rodri, deoarece este un jucător de top”, a adăugat italianul.

În privința celorlalți jucători care urmează să revină, Maresca a declarat că se așteaptă să îi aibă în lot cu trei sau patru zile înainte ca City să înfrunte campioana din Premier League, Arsenal, în Community Shield, duminică, 16 august.

Fotbal