Poliția a deschis o anchetă privind abuzul rasist asupra a patru jucători din Premier League

Fundașul lui Chelsea, Wesley Fofana, este unul dintre cei patru fotbaliști din Premier League care au fost recent ținta abuzurilor rasiste online
Fundașul lui Chelsea, Wesley Fofana, este unul dintre cei patru fotbaliști din Premier League care au fost recent ținta abuzurilor rasiste onlineJed Leicester / Shutterstock Editorial / Profimedia

Poliția a anunțat luni (23 februarie) că investighează abuzurile rasiste ”îngrozitoare” care au fost direcționate online către patru fotbaliști din Premier League, weekendul trecut.

Atacantul lui Wolves, Tolu Arokodare, și mijlocașul lui Sunderland, Romaine Mundle, s-au numărat printre cei mai recenți jucători vizați, duminică, după ce, cu o zi înainte, Wesley Fofana (Chelsea) și Hannibal Mejbri (Burnley) au fost și ei supuși unor abuzuri similare, în urma remizei 1-1 dintre echipele lor.

"Nu există absolut niciun loc pentru abuzuri rasiste, fie online, fie față în față”

Mark Roberts, șeful UK Football Policing Unit (UKFPU), a declarat luni: "Nu există absolut niciun loc pentru abuzuri rasiste, fie online, fie față în față, iar oricine crede că se poate ascunde în spatele tastaturii ar trebui să se gândească de două ori.

UKFPU condamnă acest comportament abominabil și vom face tot posibilul, prin echipa noastră dedicată de ofițeri, să identificăm vinovații și să îi aducem în fața justiției."

Arokodare a ratat un penalty în înfrângerea cu 1-0 de duminică la Crystal Palace și ulterior a primit mesaje rasiste de la mai multe conturi.

Sunderland a dezvăluit ulterior că Mundle a fost și el ținta unor atacuri similare după ce a intrat ca rezervă în eșecul cu 3-1 la Fulham.

”Jucătorii nu pot fi obligați să tolereze astfel de comportamente, și nici restul oamenilor”

Kick It Out, o organizație caritabilă britanică ce luptă împotriva rasismului în fotbal, a emis o declarație duminică seara, condamnând un ”weekend de abuzuri de-a dreptul revoltătoare”.

"Dar, din păcate, știm că se întâmplă frecvent," se mai arată în comunicat, adăugând: "Trebuie să urmeze acțiuni. Jucătorii nu pot fi obligați să tolereze astfel de comportamente, și nici restul oamenilor."

Premier League a emis la rândul său un comunicat, avertizând asupra ”consecințelor grave” pentru cei găsiți vinovați de abuzuri, subliniind: "Fotbalul este pentru toți - rasismul nu are loc aici."

Însă fundașul francez Fofana, care a publicat anterior imagini cu mesajele primite pe contul său de Instagram, nu mai speră la vreo schimbare reală.

"2026, tot la fel, nimic nu se schimbă," a scris el. Acești oameni nu sunt pedepsiți niciodată.

"Se fac campanii mari împotriva rasismului, dar nimeni nu face nimic cu adevărat."

Nigel Dewale, care a trimis abuzuri online către stoperul naționalei feminine a Angliei, Jess Carter, în timpul Euro feminin de anul trecut, urmează să fie condamnat pe 25 martie, după ce a pledat vinovat pentru comunicare malițioasă în ianuarie.

Organismul european de conducere al fotbalului, UEFA, a început săptămâna trecută o anchetă privind acuzațiile atacantului Real Madrid, Vinicius Junior, care susține că a fost abuzat rasial pe teren de către Gianluca Prestianni (Benfica) în timpul unui meci de Champions League la Lisabona.

Argentinianul a respins acuzațiile.

Benfica a lansat și propria investigație asupra a doi fani care au fost filmați făcând gesturi ce păreau a imita maimuțe către atacantul brazilian Vinicius.

Citește și: A venit nota de plată pentru Prestianni! Pedeapsa primită de la UEFA după scandalul cu Vinicius