O echipă de top din Arabia Saudită încearcă să obțină semnătura lui Mohamed Salah

Mohamed Salah
Mohamed Salah David Blunsden / Actionplus / Profimedia

Echipa saudită de fotbal Al-Ittihad a demarat demersurile pentru a obține semnătura starului egiptean Mohamed Salah, care şi-a anunțat plecarea de la FC Liverpool la finalul actualei ediții din Premier League, au anunțat mai multe surse citate de ESPN.

În septembrie 2023, Al-Ittihad a făcut o ofertă de 150 de milioane de lire sterline (200 milioane dolari) pentru Salah, respinsă însă de responsabilii lui Liverpool, iar saudiții şi-au reînnoit acum interesul pentru atacantul în vârstă de 33 de ani, pe care îl văd drept înlocuitorul perfect pentru francezul Karim Benzema, care a plecat în luna februarie la rivala Al-Hilal.

Potrivit uneia dintre surse, Al-Qadisiah este singurul alt club saudit cu ambiția şi finanțele necesare pentru a rivaliza cu oferta lui Al-Ittihad.

Nici Al-Hilal, nici Al-Nassr, echipă la care joacă din 2023 portughezul Cristiano Ronaldo,şi nici Al-Ahli nu sunt interesate de Salah, a adăugat sursa respectivă.

Mohammed Salah
Mohammed SalahFlashscore

Mohamed Salah a înscris 255 de goluri în 435 de apariții pentru FC Liverpool, fiind al treilea marcator din istoria acestei grupări, după Ian Rush (346 goluri) şi Roger Hunt (285 goluri).

De la sosirea sa pe Anfield, în 2017, de la echipa italiană AS Roma, Salah a ajutat-o pe Liverpool să câştige opt trofee, inclusiv două titluri în Premier League şi o Ligă a Campionilor.

Fotbal