Acordul include o clauză de vânzare de 20%, în timp ce City îşi va păstra drepturile de transfer pentru jucătorul în vârstă de 22 de ani, care a fost puțin folosit de Guardiola de la sosirea lui Antoine Semenyo de la Bournemouth la începutul acestei luni.
Fulham îl transferă pe jucătorul de la City chinuit de accidentări
Bobb nu a mai jucat de când a fost titular în meciul Cupei Ligii al lui City împotriva lui Brentford pe 17 decembrie, fiind forțat să părăsească terenul după 20 de minute din cauza unei accidentări.
Norvegianul s-a alăturat lui City venind de la Valerenga în 2019 şi a intrat în prima echipă a ”cetățenilor” în sezonul 2023-24.
Cu toate acestea, a ratat tot sezonul trecut din cauza unei fracturi la picior suferite în pre-sezon.
Bobb a jucat în 15 meciuri pentru City în acest sezon, ajutând totodată Norvegia să se califice la Cupa Mondială.
Singurul jucător de care Man City se desparte definitiv în această iarnă
De asemenea, el a fost asociat şi cu o posibilă mutare la Borussia Dortmund, însă negocierile au picat. La Fulham, norvegianul îl va înlocui pe Adama Traore, spaniolul care a fost transferat definitiv la West Ham ”pentru o sumă nedivulgată”.
Oscar Bobb este singurul jucător de care Manchester City s-a despărțit definitiv în această iarnă. La începutul noului an, cetățenii l-au împrumutat pe tânărul mijlocaș argentinian Claudio Echeverri (20 de ani) în La Liga, la Girona.
